Profesor universitar din Arad, audiat de procurori după ce ar fi primit mită de la un student

Publicat: 19 06. 2015, 13:33

Potrivit Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Sanda Deme, profesor universitar la Facultatea de Medicină a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a fost denunțată de un student că ar fi primit mită, fapt în urma căruia DGA a organizat, joi seară, un flagrant.

Conform sursei citate, Sanda Deme, care este și medic primar neurolog, ar fi pretins bani de la student pentru rezolvarea unor situații școlare.

Procurorii nu au menționat deocamdată ce sumă a pretins, ci doar că a fost vorba despre un singur denunț.

Sanda Deme este audiată, vineri, anchetatorii urmând să decidă dacă se impune reținerea pentru 24 de ore a profesorului.