Profesor universitar din Constanța, arestat pentru o mită de 200 de euro
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii DNA Constanța, studentul grec Evangelos Faloutsos i-a oferit lui Gheorghe Țarălungă, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța – disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, suma de 200 de euro în scopul de a-l promova la examenul pe care îl susținea la disciplina Farmacie Clinică din anul V de studii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Flagrantul a fost realizat, miercuri, chiar în biroul profesorului de la sediul Facultății de Farmacie.
În aceeași zi, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a profesorului Gheorghe Țarălungă, care este și colonel în rezervă, pentru luare de mită.
El a fost prezentat, joi, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură admisă de către instanță.
În aceeași cauză, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, și față de Evangelos Faloutsos, pentru dare de mită.
Pe timpul controlului judiciar, Faloutsos trebuie, printre alte obligații, să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, și să nu comunice cu inculpatul Gheorghe Țarălungă, direct sau indirect, pe nicio cale. Lui i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, rectorul Universității „Ovidius”, prof.univ.dr. Sorin Rugină, a dispus suspendarea profesorului Gheorghe Țarălungă din toate activitățile didactice și administrative, până la finalizarea cercetărilor.
„Adevărații universitari ai instituției se delimitează net de astfel de practici, pe care le condamnă cu hotărâre și încearcă să le combată prin toate mijloacele avute la dispoziție. Din nefericire, exemplele personale pozitive și atitudinea «proactivă» a celor conștienți de necesitatea respectării legalității, menținerii unui standard ridicat profesional, dar mai ales moral, nu au fost suficiente pentru a preveni apariția acestor evenimente”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
În documentul citat se amintește și despre incidentul similar din vara anului 2013, când rectorul și prorectorul de atunci ai universității, Tiberius Dănuț Epure, respectiv Gabriela Stanciu, au fost arestați de aceiași procurori DNA, tot pentru luare de mită, în prezent fiind trimiși în judecată.
„Universitatea Ovidius din Constanța regretă apariția unui nou incident menit să umbrească imaginea sa ca instituție ce se dorește a face parte din elita învățământului superior. Grav afectată încă din urmă cu doi ani, funcționalitatea universității avea tendința de normalizare, dar starea de normalitate rămâne în continuare un deziderat. Este un eveniment care creează îngrijorare în mediul academic și ne arată încă o dată că drumul către însănătoșirea vieții noastre universitare este lung și dificil”, se mai arată în comunicat.
Conducerea instituției a ținut să-i asigure pe studenții Facultății de Farmacie că sesiunea de examene se va finaliza în condiții normale, conform programării prealabile.