Retailerul Profi va ajunge la sfârșitul lunii octombrie la o rețea de 138 de magazine, în ultimele zile ale lunii fiind programate patru noi deschideri, dintre care una vineri, la Arad.
Sâmbătă, retailerul va deschide un magazin la Tulcea, iar săptămâna viitoare, miercuri, vor fi lansate alte două noi supermarketuri, la Luduș, și la Sibiu.
„Astfel, Profi Rom Food încheie luna octombrie cu un total de 138 de magazine aflate în 84 de localități. În acest ritm, vom depăși considerabil ținta celor 30 de magazine pe care ne propusesem inițial să le inaugurăm în acest an”, se arată într-un comunicat al retailerului.
Magazinul din Arad este amplasat in Piața Arenei, în centrul comercial Bou Roșu, în locul unui fost magazin alimentar și are o suprafață totală de 454 metri pătrați, din care ce de vânzare are 320 metri pătrați.
În Tulcea, magazinul Profi va fi deschis pe Strada Unirii și are 900 metri pătrați, respectiv 517 metri pătrați comerciali.
Magazinul din Luduș, cu o suprafață de 462 metri pătrați (333 metri pătrați spații de vânzare) este amplasat se afla pe strada 1 Decembrie 1918, iar cel din Sibiu, localizat pe Str. Ștefan cel Mare, în cartierul Trei Stejari, ocupă o suprafață totală de 500 metri pătrați, spațiile de vânzare fiind de 342 metri pătrați.
Profi, deținut de fondul de investiții Enterprise Investors, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 214,5 milioane de euro, cu 29% mai mult decât în 2010.