Prima pagină » Știri » PROGNOZA METEO, 10 aprilie 2020. Vreme cu temperaturi de vară

PROGNOZA METEO, 10 aprilie 2020. Vreme cu temperaturi de vară

PROGNOZA METEO, 10 aprilie 2020. Vreme cu temperaturi de vară
FOTO: caracter ilustrativ- Pixabay

Meteorologii prognozează o noapte cu vânt pe crestele montane și cu minime cuprinse între -6 grade Celsius (în Transilvania) şi 12 grade Celsius (în Dealurile de Vest). Se va semnala şi brumă în centrul ţării.

Vineri, vremea se răceşte prin nord-vest, nord, nord-est şi centru, dar nu va fi foarte frig, mai ales că temperaturile maxime se apropie de valorile normale acestei perioade.

Astfel, la nivelul întregii ţări, valorile diurne se vor încadra între 15 şi 26 de grade Celsius, iar norii se strâng doar prin centru şi est, unde este posibil să și plouă slab.

În rest, va fi mult soare, exact ca într-o zi de vară. Totuși, vântul prinde putere în est, centru, nord-vest şi la munte, iar prin Moldova rafalele vor atinge chiar şi 60 km/h, potrivit Mediafax.

Prognoza meteo în Bucureşti

În Capitală va urma o noapte caldă, cu 7 grade Celsius în centrul orașului.

Vineri, tot vreme de vară, cu soare, vânt liniştit şi 26 de grade Celsius la amiază.

Citește și