Prognoza meteo, 17 octombrie 2020. Vremea va fi caldă, cu excepția zonelor din vest și nord
În vestul şi în nordul ţării, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă din an, iar în rest vremea va fi caldă pentru mijlocul lunii octombrie, potrivit prognoei meteo de sâmbătă, 17 octombrie.
Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord-vest şi temporar va ploua pe arii extinse în Maramureş, Transilvania şi în zonele montane şi submontane şi local în Crişana, Oltenia şi Moldova.
În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi locale seara şi noaptea. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi, cu probabilitatea mai mare în sud-est, se vor semnala descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral și în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiții de ceaţă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, cele mai ridicate fiind în Muntenia şi în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între 7 și 16 grade.
Prognoza meteo în București, pe 17 octombrie
În Capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii octombrie, iar cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când vor fi condiții de averse, posibil însoţite de descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 23-24 de grade Celsius, iar cea minimă de 12-13 de grade Celsius. Dimineața şi noaptea vor fi condiții de ceață.
GÂNDUL LIVE. Florinela Georgescu, director executiv ANM: „Ne îmbrăcăm mai de toamnă”. În ce zone sunt posibile manifestări de instabilitate
Florinela Georgescu, director executiv ANM, a detaliat, la GÂNDUL LIVE, câteva dintre aspectele prognozei începând din seara de vineri și în zilele următoare.
„Într-adevăr se mai răcește vremea, revenim încă, cu această răcire, în mare parte a țării, la temperaturi apropiate de ceea ce este firesc să avem spre cea de-a treia decadă a lunii octombrie”, a precizat director executiv ANM, la GÂNDUL LIVE.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea până pe 25 octombrie 2020
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 12 octombrie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 12-25 octombrie 2020. Astfel, potrivit meteorologilor, aflăm că termometrele vor arăta chiar și 3 grade Celsius.
Prognoza meteo la munte
Vremea va fi relativ rece în perioada 13-14 octombrie şi în intervalul 18-20 octombrie, când vor fi valori negative de temperatură pe timpul nopţilor, iar la amiază în medie 2…8 grade. În restul zilelor din interval va fi o vreme răcoroasă, specifică de altfel lunii octombrie, cu maxime de 6…13 grade şi minime de 1…6 grade.
Ploi local însemnate cantitativ se vor semnala pe arii extinse în perioada 12-13 octombrie, când la altitudini mari vor fi şi precipitaţii mixte.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou în creştere în intervalul 16-17 octombrie, dar mult mai scăzută în restul zilelor din intervalul de referinţă.