PROGNOZA METEO, 2 aprilie 2020. Vremea dă semne de încălzire

Publicat: 01 04. 2020, 23:21
Actualizat: 01 04. 2020, 23:38
Temperaturi de primăvară

Meteorologii anunță că noaptea următoare va fi foarte rece, cu temperaturi cuprinse între -13 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 2 grade pe litoral Celsius. La începutul nopţii, prin sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, nu este exclus să apară precipitaţii mixte, slabe.

Joi, vremea se încălzeşte uşor, iar soarele va fi mult mai vizibil. Maximele pornesc de la 7 grade Celsius şi se opresc la 15 Celsius. Vântul o să mai sufle cu putere doar prin zona Dobrogei.

Prognoza pentru Bucureşti

În Capitală va fi încă o noapte rece cu -3 grade Celsius la periferie şi 0 grade Celsius în centru, relatează Mediafax.

Joi o să fie cel mult 12 grade Celsius la amiază, soarele se va vedea printre nori, iar vântul se linişteşte.