PROGNOZA METEO, 2 iulie 2020. Vreme caniculară, în aproape toată ţara, dar și cu unele averse
Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) de joi, 2 iulie, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, local caniculară după-amiaza în sud şi în sud-est. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi pe alocuri va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în zonele de câmpie.
La fel ca și pe 1 iulie, va fi caniculă, dar sunt și așteptate și averse, în unele zone. Astfel, pe arii restrânse din regiunile vestice, nordice şi centrale vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină şi vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade Celsius, potrivit stirimeteo.com.
Prognoza meteo în București, pe 2 iulie 2020
Și în Capitală, vremea va fi caniculară după-amiaza, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și posibil va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18-20 de grade Celsius.
Ce se întâmplă cu vremea în această vară. Ce temperaturi vom avea în iulie și august
După o lună iunie plină de ploi torențiale, vijelii și inundații, experții climatologi spun că ne vor aștepta două luni de vară fierbinți, cu perioade foarte lungi lipsite de precipitații.
Aceste fluctuații de fenomene meteorologice nu sunt de bun augur, și sunt cauzate de încălzirea globală, avertizează specialiștii.
Expertul climatolog Simona Andrei a explicat, la un post de televiziune, că la finalul lui iunie statisticile vor spune dacă prima lună de vară a anului 2020 a fost cea mai… sau una dintre cele mai ploioase luni din ultimii 20 de ani.
Precipitațiile abundente din această perioadă s-au alimentat din nucleul ciclonic care, la rândul său, se alimentează din bazinele Mării Mediterane și al Mării Negre.
„Avem arhiva ultimilor 20 de ani, constatăm că aceste precipitații sunt tot mai consistente în perioada asta, a menționat Simona Andrei. Fiind cald, căldura și umezeala fac ca acest ciclon să se realimenteze mereu”, a precizat Simona Andrei la Digi 24.
Ploile torențiale care au venit după o perioadă de secetă nu sunt de bun augur pentru agricultură, spune climatologul care menționează că va trebui să ne obișnuim să luăm măsuri din timp care să prevină dezastre precum cele create în această lună.