PROGNOZA METEO, 24 iunie 2020. Averse cu descărcări electrice, vijelii cu vânt puternic și posibil grindină
Potrivit prognozei meteo de miercuri, 24 iunie, în prima parte a intervalului instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată în centrul, sudul și estul țării, unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină.
În intervale scurte de timp, local, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
În celelate regiuni, cerul va fi temporar noros și doar pe arii restrânse vor fi averse slabe. Noaptea, înnorările vor persista îndeosebi în zonele de deal și de munte, unde local va mai ploua sub formă de aversă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 10-20 de grade Celsius.
Prognoza meteo pentru București, în 24 iunie
În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, iar cantitățile de apă pot fi însemnate.
Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26-27 de grade Celsius, iar cea minimă de 16-17 grade Celsius, potrivit stirimeteo.com.
ANM, prognoză specială pentru București. Atenție, ține până joi, 25 iunie!
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 23 iunie, o prognoză specială pentru București. Vremea nu cunoaște îmbunătățiri semnificative, ba dimpotrivă, avertizează specialiștii de la ANM.
Astfel, vremea se va menţine în general instabilă în Bucureşti, mai ales în cursul după-amiezelor şi la începutul nopţilor, pe parcursul următoarelor trei zile.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, în Capitală vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Meteorologii au revizuit prognoza pentru începutul lunii iulie
Vremea rămâne capricioasă și în prima săptămână din luna iulie, după un iunie extrem de ploios. În anumite regiuni ale țării, instabilitatea atmosferică va fi ridicată, iar temperaturile foarte reduse.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au revizuit prognoza pe următoarele două săptămâni și avertizează că luna iulie începe cu o răcire semnificativă a vremii pentru mai multe regiuni din țară.
Oana Păduraru, meteorolog ANM, a explicat luni, la Gândul Live, cum va fi vremea în următoarele zile. Nu vom scăpa în această săptămână de ploi și de instabilitatea atmosferică, însă temperaturile nu scad sub 22 de grade Celsius.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în intervalul 22 – 27 iunie, apoi va crește din nou începând cu 1 iulie.