PROGNOZA METEO, 6 martie 2020. Vremea se încălzeşte, dar nu scăpăm de precipitaţii în unele zone
Cerul se va înnora, vineri, treptat și va ploua – în a doua parte a zilei – în regiunile vestice, nord-vestice și izolat în Oltenia și vestul Transilvaniei, potrivit meteorologilor. În zonele înalte de munte, precipitațiile vor fi mixte.
Vântul va sufla slab și moderat în Banat, sudul Moldovei și în Dobrogea, cu unele intensificări în zonele de munte. Temperaturile maxime, în general mai ridicate decât în ziua precedentă, se vor încadra între 8 și 17 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind în Lunca Dunării, potrivit Realitatea Plus.
În Capitală, vremea se va incălzi semnificativ fată de ziua precedentă astfel încât temperatura maximă va ajunge laa 15-16 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pană la moderat.