Prima pagină » Știri » PROGNOZĂ METEO. Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în 34 de județe

PROGNOZĂ METEO. Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în 34 de județe

ANM a emis, vineri, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara. Vineri la ora 12.00, 34 de județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și nordul Munteniei intră sub cod galben de ploi torențiale și vijelii, până sâmbătă noapte.

ANM a emis, vineri, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara. Vineri la ora 12.00, 34 de județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și nordul Munteniei intră sub cod galben de ploi torențiale și vijelii, până sâmbătă noapte.

ANM anunță că de vineri de la ora 10.35 până duminică la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Începând cu ora 12.00, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila și Tulcea intră sub cod galben de ploi torențiale și vijelii.

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Avertizarea cod galben expiră sâmbătă la ora 3.00.

Foto: Hepta

Citește și