Prima pagină » Știri » Prognoza meteo pentru perioada 28 mai – 3 iunie 2018

Prognoza meteo pentru perioada 28 mai – 3 iunie 2018

Prognoza meteo pentru perioada 28 mai - 3 iunie 2018
Prognoza meteo pentru perioada 28 mai - 3 iunie 2018

„În țară, începutul de săptămână debutează cu valori de temperatură mai ridicate decât cele climatologice specifice perioadei, acestea urmând a caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal în cea mai mare parte a țării. Ca și aspect, vremea va fi în general frumoasă până spre orele după amiezii, când temporar, înnorările se vor accentua și local, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile vestice și sud-vestice, în Carpații Occidentali și Meridionali, precum și în zonele submontane aferente acestor masive. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel că în intervale scurte de timp, pe spații mici, se vor acumula cantități de apă mai importante și vor fi posibile căderi de grindină”, a declarat pentru MEDIAFAX meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Temperaturile vor crește treptat pe parcursul săptămânii.

„Temperaturile maxime, luni, se vor încadra între 22 și 30 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 7 și 17 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. În zilele imediat următoare, marți, miercuri și joi, vremea este în general stabilă, dar în continuare mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă din an, cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse se vor semnala manifestări specifice instabilității atmosferice și anume averse însoțite de descărcări electrice, scurte intensificări ale vântului și posibile căderi de grindină, marți în zona Carpaților Meridionali, iar miercuri cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în regiunile sudice pentru ca joi acestea să-și facă apariția în zonele deluroase și montane. Din punct de vedere al valorilor termice, de marți și până miercuri nu vor fi variații notabile de la o zi la alta. Marți, la amiază, se vor înregistra temperaturi cuprinse între 23 și 30 de grade, miercuri între 22 și 31 grade, iar joi între 25 și 32 de grade”, anunță ANM.

Prima zi a verii va fi frumoasă, fără prea mulți nori și cu temperaturi mai ridicate față de cele normale pentru această perioadă. Apa mării va înregistra o creștere a temperaturii de până la 25 de grade Celsius.

„De 1 Iunie, o vreme mai caldă decât în mod normal, chiar dacă valorile de temperatură mai coboară față de zilele anterioare, iar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă de durată va fi mai ridicată în special în zonele vestice, sud-vestice, în zonele montane și deluroase. Pe Litoral, în zilele imediat următoare o vreme în general frumoasă, nu vor fi precipitații, cerul va fi variabil chiar mai mult senin, spre exemplu miercuri spre joi, iar mercurul din termometre va urca spre 24-25 de grade Celsius”, informează ANM.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre