Prognoză specială pentru Capitală: Ploi, vânt, ninsori și minus 2 grade
Potrivit ANM, începând de marți de la ora 13:00 până miercuri la ora 8.00 în Capitală vremea va fi închisă, iar seara și noaptea trecător va ploua.
Vântul va sufla slab și moderat în prima parte a intervalului, apoi se va intensifica treptat, iar la rafală se vor atinge viteze de 40…45 km/h. Temperatura maximă, în scădere față de ziua precedentă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 4 grade.
De miercuri dimineață până joi la ora 10.00, vremea se va răci accentuat, temperatura aerului va scădea continuu pe tot parcursul intervalului, de la valori de 4…5 grade în dimineața zilei de miercuri până în jurul a -2 grade în noaptea de miercuri spre joi.
Vor fi precipitații, ziua sub formă de ploaie, iar seara și noaptea predominant ninsoare. Vântul avea intensificări temporare, cu rafale ce vor atinge 55…60 km/h, amplificând senzația de rece și viscolind ninsoarea în a doua parte a intervalului.