Prima pagină » Știri » Prognoză specială pentru Capitală: Vijelii marți seară. Vânt și temperaturi de 18 grade de 1 Mai

Prognoză specială pentru Capitală: Vijelii marți seară. Vânt și temperaturi de 18 grade de 1 Mai

Prognoză specială pentru Capitală: Vijelii marți seară. Vânt și temperaturi de 18 grade de 1 Mai
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o prognoză specială pentru marți și miercuri în zona Capitalei, meteorologii avertizând că marți seara se vor înregistra ploi torențiale, iar de 1 Mai, temperaturile maxime vor coborî în jurul valorii de 18 grade Celsius.

Meteorologii avertizează că în după-amiaza și seara zilei de marți, 30 aprilie, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat și se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, descărcări electrice și averse ce pot avea caracter torențial.

Cantitățile de apă pot ajunge de la 5-15 l/mp până la peste 20 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 8-9 grade Celsius.

Miercuri, 1 mai, vremea va fi vântoasă și răcoroasă. Vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor atinge viteze de 55-65 km/h. Cerul va fi temporar noros și trecător vor fi condiții de ploaie.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Citește și