Prima pagină » Știri » Programul STB și Metrorex de Revelion. Care e orarul mijloacelor de transport în comun din Capitală

Programul STB și Metrorex de Revelion. Care e orarul mijloacelor de transport în comun din Capitală

Programul STB și Metrorex de Revelion. Care e orarul mijloacelor de transport în comun din Capitală
Societatea de Transport București (STB) și Metrorex au anunțat programul mijloacelor de transport în comun de Revelion, tramvaiele liniilor 1, 10 și 41 și metrourile urmând să circule întreaga noapte dintre ani.

În noaptea de Revelion, STB SA va asigura transportul public pe liniile de tramvai 1, 10 și 41, menținând astfel pentru călători un serviciu pe relațiile cele mai solicitate, pe inelul principal de circulație din București, precum și între zona de Vest și cea de Nord ale Capitalei.

Astfel, tramvaiele liniei 41 vor circula la intervale de 30 de minute, iar cele ale liniilor 1 și 10, la 40 de minute. De asemenea, publicul călător poate utiliza autobuzele tuturor liniilor de noapte.

În zilele de 1 și 2 ianuarie 2020, liniile STB SA vor fi adaptate la programul unei zile de duminică.

Trenurile de metrou vor circula, în noaptea de Revelion, între orele 00:00 – 1:00 la un interval de 10 minute, iar de la ora 1:00 pâna la ora 5:00 la un interval de 20 minute, potrivit Metrorex.

În zilele 30, 31 decembrie 2019 precum și pe 3, 4 ianuarie 2020, trenurile vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2) și Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) la un interval de 7 minute, pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera) la un interval de 4 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu) la un interval de circa 11 minute.

În 1 și 2 ianuarie 2020, pe toate magistralele de metrou, trenurile vor circula conform graficelor pentru zilele de week-end și sărbători legale.

Metrorex a mai anunțat că va introduce trenuri suplimentare în funcție de fluxul de călători.

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și