Prima pagină » Știri » Proiect ambițios: Un pasaj care să lege Politehnica de Regie, peste Splai și Dâmbovița

Proiect ambițios: Un pasaj care să lege Politehnica de Regie, peste Splai și Dâmbovița

Proiect ambițios: Un pasaj care să lege Politehnica de Regie, peste Splai și Dâmbovița
Primăria Capitalei s-ar putea asocia cu Universitatea Politehnică în vederea construirii unei pasarele care să lege Campusul „Poli" de căminele din Regie și care să treacă peste Dâmbovița și peste Splai. Se are în vedere și construirea unei baze sportive.

„Se aprobă asocierea între Municipiul București cu Universitatea Politehnica din București în scopul realizării în comun a obiectivelor de investiții > și >, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de săptămâna viitoare.

Pasajul pietonal suprateran ar urma să traverseze râul Dâmbovița, arterele de circulație și trotuarele de pe ambele sensuri ale Splaiului Independenței, astfel încât traversarea să se facă în siguranță, dar și să se elimine așteptarea la semafoare.

Proiectul mai prevede și construirea unei baze sportive de 10.000 de metri pătrați, pe Splaiul Independenței 313.

Cea mai mare parte din finanțare ar urma să se facă din bugetul Primăriei Capitalei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?