Proiect legislativ: Retragerea elevului de a frecventa ora de religie se face prin cerere scrisă
Proiectul de lege modifică articolul 18 din legea educației naționale.
„Încrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, părintelui sau tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni sau retragerea se face tot prin cerere scrisă a elevului major, a părintelui sau tutorelui legal. Situația școlară se încheie, după caz, cu sau fără disciplina Religie”, prevede proiectul de lege.
Potrivit inițiatorilor, propunerea legislativă „pune în acord dispozițiile articolului 18 alin 1 din legea educației naționale cu decizia Curții Constituționale întrucât asigură participarea elevului la ora de religie în urma exprimării dorinței persoanei îndreptățite legal, conform libertății de conștiință, ține cont de caracterul orei de religie în urma exprimării dorinței persoanei îndreptățite legal, conform libertății de conștiință, ține cont de disciplina aflată în trunchiul comun”.
Printre inițiatori se află deputați din toate partidele: Petre Andea, Anghel Stanciu, Adrian Solomon, Doina Pană, Marian Enache, Sorin Iacoban, Camelia Bogdănici, Raluca Turcan, Daniel Fenechiu, Niculae Mircovici, Aurel Vainer.
Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaților.
Deputații din Comisia juridică au discutat, în 24 februarie, despre decizia Curții Constituționale potrivit căreia obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
Președintele comisiei Bogdan Ciucă a precizat atunci că va fi elaborat un proiect de lege care să prevadă că înscrierea la ora de religie se va face la începutul oricărui ciclu școlar, iar renunțarea la această opțiune se va putea face oricând.
Decizia Curții Constituționale a dus la controverse, fiind organizate mai multe dezbateri parlamentare și campanii de televiziune în susținerea orei de religie în școli.
Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale privind obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituțional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.
CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.
Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.
Pentru a fi pusă în practică decizia Curții Constituționale, dar și pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul școlar 2015-2016, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor școlare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinții și tutorii legal instituiți pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC și la faptul că, dacă doresc să își exercite dreptul constituțional de a beneficia de ora de religie, trebuie să adreseze unității de învățământ o solicitare scrisă.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că aproximativ 77 la sută dintre elevii care fac în prezent religie ca materie opțională au ales să urmeze în continuare acest curs, completând cereri în acest sens, conform deciziei Curții Constituționale.