PROIECT. Măsura radicală pe care o pot lua autoritățile în cazul în care proprietarii din blocurile cu bulină roșie refuză intervenția

Publicat: 07 03. 2017, 16:32

Proiectul modifică Ordonanța Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente. Astfel, la articolul 5 din Ordonanța 20/1994, alineatele (1) și (2) se modifică și completează și vor avea următorul cuprins:

„(1) În vederea prevenirii unui potențial dezastru provocat de cutremure, proprietarii și deținătorii cu orice titlu ai construcțiilor supuse reglementărilor prezentei ordonanțe au obligația de a permite intrarea în imobilele pe care le dețin, pentru desfășurarea activităților de expertizare, de efectuare a măsurătorilor pentru întocmirea documentației cadastrale necesare înregistrării imobilului în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, proiectare sau de execuție a lucrărilor de intervenție a construcțiilor sau a altor asemenea lucrări. În acest scop, persoanele respective vor fi înștiințate cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea lucrărilor.

(2) În caz de refuz, intrarea în orice încăpere a construcțiilor supuse lucrărilor necesare de expertizare, de efectuare a măsurătorilor pentru întocmirea documentației cadastrale necesare înregistrării imobilului în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, proiectare, execuție sau altor asemenea lucrări se va face prin dispoziție de primar. Potrivit acelorași dispoziții, dacă este necesar, primarul va putea dispune restrângerea folosinței încăperilor din construcțiile supuse lucrărilor respective sau evacuarea temporară, pe timpul desfășurării lucrărilor de intervenție a construcțiilor în cauză, a persoanelor care nu au eliberat în termen spațiul deținut în construcțiile supuse consolidării. Decizia de evacuare temporară are caracter executoriu de la data ofertei unei locuințe de necesitate pentru cazare pe perioada execuției lucrărilor de intervenție și va putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite”.

De asemenea, la articolul 5 din Ordonanța 20/1994, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), care va avea următorul cuprins:

„(21) Locuințele de necesitate care satisfac exigențele minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, precum și utilitățile pentru aceste locuințe vor fi asigurate prin grija autorităților administrației publice locale. Fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind mutarea persoanelor evacuate în și din locuințele de necesitate și, după caz, plata chiriei pe perioada execuției lucrărilor de intervenție se vor asigura din bugetele locale. De asemenea, autoritățile administrației publice locale vor asigura spațiile necesare depozitării, în condiții de siguranță și cu asigurarea accesului proprietarilor, a bunurilor materiale care nu pot fi mutate în locuințele de necesitate.”

Proiectul introduce, totodată, și unele definiții pentru spațiile care implică aglomerări de persoane și pentru sala aglomerată.

Spațiile care implică aglomerări de persoane sunt „încăperi cu aglomerări de persoane, respectiv încăperi în care se pot afla simultan cel puțin 50 de persoane, fiecăreia din acestea revenindu-i o arie de pardoseală mai mică de 4 m2 și categorii distincte ale acestora”. Iar sala aglomerată este o categorie distinctă a încăperilor cu aglomerări de persoane, respectiv „încăpere sau grup de încăperi care comunică direct între ele prin goluri, protejate sau neprotejate, în care suprafața ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 m2 și în care se pot întruni simultan cel puțin 150 de persoane, precum săli de spectacole, săli de întruniri, încăperi pentru expoziții, muzee, cinematografe, comerț, cazinouri, discoteci, cluburi și altele asemenea. Încăperile situate la parter, se consideră săli aglomerate în cazul în care se pot întruni simultan cel puțin 200 de personae”.

Proiectul citat interzice „organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare în spațiile prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a) și altele asemenea, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenție realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției existente, încadrată prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic”.