Proiect: Pedepsele deținuților ar putea fi reduse. În ce condiții și cu cât ar putea scădea

Publicat: 23 11. 2016, 12:47
Actualizat: 26 03. 2019, 01:32

Potrivit proiectului adoptat miercuri de Executiv, pentru fiecare lună petrecută în condiții necorespunzătoare, deținuților urmează să li se scadă trei zile din pedeapsa primită. Prin condiții necorespunzătoare, se înțelege un spațiu de detenție mai mic de trei metri pătrați pentru fiecare deținut. Această prevedere ar urma să se calculeze pentru deținuții care se află în astfel de condiții necorespunzătoare de detenție, începând cu data de 24 iulie 2012, conform proiectului de lege. Reducerea ar urma să fie acordată din oficiu și nu va fi condiționată de vreo cerere, ea urmând să se aplice și pentru arestul preventiv. Nu vor beneficia de ea deținuții aflați în spitalele penitenciarelor.

„Proiectul de lege își propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și de a contribui, în același timp, la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată, dacă îndeplinesc condițiile stabilite prin proiect, respectiv care au fost sau sunt cazate în condiții de supraaglomerare, însemnând un spațiu mai mic sau egal cu 3 mp/deținut. În acest mod, măsura reglementată depășește cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu – acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoana deținută – înscriindu-se în măsurile generale ce vizează îmbunătățirea condițiilor de detenție în penitenciare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Problemele sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea și condițiile de detenție au fost constatate pe parcursul mai multor ani de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), printr-o serie de hotărâri.

Pronunțarea, în luna iulie 2012, a unei hotărâri „semi-pilot”, în cauza Iacov Stanciu împotriva României, în care Curtea a reținut o problemă structurală în domeniu și a cerut României să întreprindă măsuri, nu a impus un termen pentru remedierea problemelor constatate.

În 2012 Iacov Stanciu, care fusese condamnat definitiv, în 2004, la 12 ani și șase luni de închisoare pentru omor, dar eliberat condiționat în 2011, a obținut despăgubiri de 20.000 de euro de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a reclamat condițiile de igienă din detenție, inclusiv probleme stomatologice ce au dus la pierderea unor dinți.Iacov Stanciu, încarcerat din 2002, reclamase supraaglomerarea și mizeria din închisori, inclusiv timpul insuficient petrecut în afara celulelor și hrana necorespunzătoare.

El a susținut, în special, că în perioada în detenție a trebuit să împartă uneori patul cu un alt deținut din cauza aglomerației din închisori, iar în celule nu avea apă caldă, însă erau șobolani.