Proiectil în perfectă stare de funcționare, găsit pe o importantă arteră rutieră din Pitești

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 26 05. 2012, 03:54

Un proiectil de calibru 85 milimetri, aflat în perfectă stare de funcționare, a fost descoperit, joi la prânz, în cartierul Calea București din Pitești, de către o echipă de muncitori care săpau un șanț pentru lucrările de canalizare din zonă.

Muncitorii și-au anunțat imediat șeful de echipă, evitând să atingă muniția, iar la fața locului au sosit pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, care au izolat și cercetat zona.

"Din primele cercetări rezultă că este un proiectil din cel de-al doilea lea război mondial, cu focos și cu încărcătură, deci aflat în stare perfectă de funcționare. Apreciem comportamentul muncitorilor și faptul că au asigurat zona până la venirea noastră. Proiectilul a fost ridicat de către specialiștii noștri și va fi distrus într-un poligon specializat în astfel de operațiuni", a declarat căpitanul Vasile Casapu, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.

Reprezentanții ISU Argeș vor supraveghea în continuare săpăturile efectuate pe Cala București din Pitești deoarece există riscul ca în zonă să mai existe astfel de proiectile rămase neexplodate din cel de-al doilea război mondial.