Proiectul celui de-al doilea magazin IKEA din București, amânat
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de marți s-a aflat și PUZ-ul pentru noul magazin IKEA din Capitală. Conform proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței CGMB de marți, pe teren vor fi construite două clădiri de trei etaje și un turn de birouri de 25 de etaje. Terenul ce face obiectul elaborării PUZ-ului are o suprafață totală de 149.645 mp și se află în intravilanul Municipiului București, terenurile fiind aflate în proprietatea SC Proprietăți Est SA, SC Paladium Building SA și SC Valm Arini SA, scrie B365.
În luna august a acestui an, IKEA a anunțat că a primit certificatul de urbanism de la Primăria Sectorului 3, pentru a construi al doilea magazin din București, în zona Theodor Pallady.
Anunțul a fost făcut de Cornel Oprișan, fost retail manager la IKEA România. „Pentru următorul magazin IKEA din București, care va fi construit în Pallady, am obținut certificatul de urbanism de la Primăria Sectorului 3. Urmează PUZ-ul și obținerea autorizațiilor de construire. Greu de spus care dintre cele două va fi mai mare, dar și noul magazin sigur va avea aceleași produse ca și aici. Va fi un magazin standard IKEA, cu range standard”, a spus Oprișan.
El nu a dat alte detalii despre când va începe construcția sau când va fi deschis magazinul.