Proiectul de înființare a Autorității Vamale în subordinea Ministerului de Finanțe, ținut “la sertar” în Camera Deputaților
La aproape un an de la adoptarea de către Senat, în calitate de primă cameră sesizată, a inițiativei privind înființarea Autorității Vamale Române ca instituţie în subordinea Ministerului de Finanțe, aceasta nu a fost încă supusă votului în plenul Camerei Deputaților.
Propunerea de act normativ prevede că Autoritatea Vamală va prelua personalul Direcției Generale a Vămilor, aflată în subordinea ANAF, precum și personalul din structurile vamale din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice.
AVR va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizia prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor Publice, ajutat de un vicepreşedinte, numit tot de premier, se arată în propunerea legislativă. Autoritatea Vamală poate utiliza pe maşinile proprii semnale speciale de avertizare luminoase de culoare albastră.
Principalele atribuții
Autoritatea Vamală se va ocupa reglementările vamale care sunt în competenţa României în calitatea de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare, aplică politica şi legislaţia vamală, respectiv fiscală în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuţiile de autoritate vamală şi controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală şi fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa.
Eugen Teodorovici: Practic este scoaterea de sub controlul Ministerului de Finanțe și al ANAF a structurii vamale
Inițiatorul, senatorul Eugen Teodorovici, se declară încrezător că inițiativa legislativă ar putea să primească votul în plenul Camerei Deputaților „într-o lună sau două”.
Contactat de mainnews.ro, social-democratul a explicat că, în esență, propunerea urmărește acordarea de mai multă independență structurii vamale prin extragerea din cadrul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF) și trecerea în subordinea ministrului Finanțelor Publice.
“Practic este scoaterea de sub controlul Ministerului de Finanțe și al ANAF a structurii vamale. În 2013 fostul șef al ANAF le-a unit pentru a le putea controla, dar se pare că efectele nu au fost cele scontate. În această situație se propune înființarea Autorității Vamale, care nu va fi în interiorul ministerului sau ANAF, ci coordonată de ministrul Finanțelor. Cu alte cuvinte, ministrul aprobă doar strategia și mai departe structura respectivă este una independentă”, a precizat Teodorovici pentru mainnews.ro.
Senatorul afirmă că propunerea a fost elaborată inițial sub forma unei ordonanțe de urgență și are girul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
“A fost discutată în CSAT și a fost acceptată de toți participanții la discuții pentru că este un subiect sensibil. La Senat a fost votată de mai toate partidele pentru că este una corectă. Propunerea are toate avizele pentru că a fost elaborată inițial, în august 2019, sub forma unei ordonanțe de urgență. Apoi, pentru că nu a mai intrat pe ordinea de zi a Guvernului, am transmis-o sub formă de inițiativă parlamentară”, a adăugat social-democratul.
Pe de altă parte, Eugen Teodorovici s-a arătat dezamăgit că propunerea de act normativ nu a fost pusă deocamdată pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.
“Îmi pare rău că s-a întins foarte mult. Este un an pierdut degeaba pentru că la Camera Deputaților actele normative se blochează. Nu știu acolo cine indică votul și ordinea pe acestea, dar clar nu o face cum trebuie”, a mai spus Teodorovici.
De aproape un an la Camera Deputaților
Cu toate că a fost adoptată de Senat pe 9 octombrie 2019, în urmă cu aproape un an, legea de înființare a Autorității Vamale în subordinea Ministerului de Finanțe bate pasul pe loc la Camera Deputaților.
Proiectul ar trebui să primească la Camera Deputaților raport din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și aviz din partea a alte șase comisii (Comisia pentru industrii şi servicii Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională).
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și cea muncă şi protecţie socială au avizat favorabil proiectul, iar Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a acordat aviz negativ cu majoritate de voturi.
În schimb, raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci se lasă așteptat, la fel și avizul din parte a alte trei comisii de specialitate.