Prima pagină » Știri » Proiectul fuziunii RADET-Elcen, aprobat de CGMB. Ce se întâmplă acum cu apa caldă și căldura din casele bucureștenilor

Proiectul fuziunii RADET-Elcen, aprobat de CGMB. Ce se întâmplă acum cu apa caldă și căldura din casele bucureștenilor

Proiectul fuziunii RADET-Elcen, aprobat de CGMB. Ce se întâmplă acum cu apa caldă și căldura din casele bucureștenilor
Proiectul privind fuziunea RADET-Elcen, de care depinde, potrivit municipalitățíi bucureștene, rezolvarea problemelor legate de energia termică, a fost aprobat, marți, de Consiliul General Municipiului București (CGMB), după ce la două ședințe anterioare nu a strâns numărul de voturi necesar.

La votul din ședința de marți, proiectul a fost aprobat de toți cei 48 de consilieri prezenți.

Proiectul vizează „solicitarea către Guvernul României de emitere a unui act normativ cu privire la transferul acțiunilor societății Electrocentrale București SA din proprietatea privată a statului român în proprietatea privată a Municipiului București, în aplicarea prevederilor Memorandumului aprobat în ședința Guvernului din data de 27 martie 2013, cu tema Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Municipiul București și Municipiul Constanța”.

Documentul a fost pe ordinea de zi și la ședințele CGMB din 4 și 30 septembrie, însă nu a fost aprobat, deoarece grupul consilierilor PDL- PNL a părăsit sala și nu s-a putut aduna numărul de voturi necesar, respectiv cel de două treimi din membrii Consiliului.

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București (RADET) este în subordinea municipalității, iar Elcen – Electrocentrale București, furnizorul de energie termică al RADET, aparține Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie.

Noua entitate, care va rezulta în urma fuziunii RADET-Elcen, va fi în subordinea municipalității.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, susține că fuziunea RADET-Elcen va rezolva problema energiei termice în București, în felul acesta urmând să fie stinse datoriile pe care regia le are la ELCEN, iar municipalitatea va controla și coordona atât producția, cât și distribuția de căldură și apă caldă.

Datoriiile au fost motivul pentru care, recent, bucureștenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând. Atunci, Distrigaz a redus presiunea gazului dat Elcen, din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta. La rândul său, Elcen, care are de încasat bani de la RADET, a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.

Elcen a precizat că a acumulat datorii în valoare de 88 de milioane de lei către Distrigaz, în timp ce are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula și penalitățile, pentru energia termică livrată și neplătită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014.

Referitor la datoriile pe care le are RADET la Elcen, Oprescu a spus că „de acum șase ani de zile bucureștenii plăteau penalități la penalități incomensurabile”. „Consumul de apă caldă și consumul de apă caldă pentru calorifere a fost plătit an de an la zi. Datoriile sunt penalități la penalități printr-o inginerie financiară susținută de o lege nedreaptă dată în 2001 de ANRE”, susține edilul.

În 2013, CGMB a aprobat programul de reorganizare a RADET care urma să fie făcut în două etape, respectiv prima – transformarea în societate și încheierea cu societatea rezultată în urma reorganizării RADET a unui contract de delegare a gestiuni serviciului public, iar cea de-a doua etapă – fuziunea dintre societatea rezultată din reorganizarea RADET și societatea ELCEN București (societate rezultată din divizarea ELCEN).

La începutul lunii octombrie, divizarea producătorului de energie termică ELCEN s-a încheiat, părți din patrimoniul acestuia fiind transferate către Electrocentrale Constanța și Electrocentrale Titan, nou înființate, societatea rămasă și Electrocentrale Constanța urmând să treacă la autoritățile locale și să fuzioneze cu RADET.

Electrocentrale București (ELCEN) rămâne cu cele 4 CTE-uri care deservesc Bucureștiul, respectiv Centrala Termoelectrică Vest, Centrala Termoelectrică Sud, Centrala Termoelectrică Grozăvești, Centrala Termoelectrică Progresu, precum și cu Uzina de Reparații.

După divizare, RADET București va fi transformată în societate comercială, iar acțiunile Electrocentrale București vor trece din proprietatea privată a statului român către Primăria Municipiului București, urmând apoi fuziunea dintre cele două societăți și firmele rezultate din reorganizarea celor două regii.

ELCEN a fost înființată pe 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acestei societăți comerciale. În prezent, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este acționarul majoritar al ELCEN, deținând 97,51 la sută din titlurile companiei.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90 la sută) și din țară (40 la sută). Societatea asigură și 4,8 la sută din energia electrică produsă la nivel național.

Autor

Citește și