Proiectul legii mamelor „eroine”, adoptat tacit de Senat. Câți bani vor primi mamele care au cel puțin 3 copii
Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulți copii vor primi o indemnizație viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul și medalia de „Mamă Eroină”.
Această indemnizația viageră se va actualiza anual în funcție de salariul mediu net pe economie și nu va ține cont de alte venituri pe care familia le obține. De asemenea, această indemnizație va fi neimpozitabilă. Femeile care vor dori această indemnazație viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.
„Cred că o femeie care naște, crește și se ocupă de educația a trei sau mai mulți copii, poate fi numită Mamă Eroină (…)Statalitatea noastră depinde de numărul populației. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetățeni în anul 2050. Să ne gândim la creșterea natalității și cred că este de importanță națională pentru a nu dispărea ca popor”, declara în luna martie deputatul Ninel Peia.