Proiectul privind pensionarea anticipată a magistraților, raport favorabil în Comisia juridică a Senatului
Comisia juridică a Senatului a apobat, în ședința de marți, proiectul privind Ordonanța de Urgențã a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.
Raportul a fost adoptat, cu două amendamente, pensionarea anticipată și complete de trei judecători.
Astfel, comisia a hotărât prorogarea, până în 2021, prevederile privind pensionarea anticipată a magistraților, vechimea minimă de 25 de ani..
„Articolul V din Ordonanța de urgență a Guvernuuli nr. 92 din 15 octombrie 2018, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial nr. 874 din 16 octombrie 2018, se modifică și va avea următorul cuprins: „Prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021″, arată proiectul de lege.
Totodată, un alt amendament se referă la numărul judecătorilor în complete, care s-a modificat, de la doi la trei.
Ordonanța de urgențã a Guvernului 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și OUG 12/2019 au fost amânate, pentru februarie 2020.