Prima pagină » Reportaj » Proiectul unic în România unde vin să predea profesori de la Harvard și Stanford. „Căutăm oameni care vor să se schimbe ei înșiși, dar și comunitatea din care vin”

Proiectul unic în România unde vin să predea profesori de la Harvard și Stanford. „Căutăm oameni care vor să se schimbe ei înșiși, dar și comunitatea din care vin”

Proiectul unic în România unde vin să predea profesori de la  Harvard și Stanford. „Căutăm oameni care vor să se schimbe ei înșiși, dar și comunitatea din care vin
Aspire Academy, cel mai prestigios program de leadership și antreprenoriat din România, a dat startul cursurilor pentru cei 125 de participanți, atât din țară, cât și din străinătate, aceștia fiind formați de către profesori de la universități internaționale, precum Harvard sau Stanford.

„Noi urmărim foarte mult oameni deschiși spre a se schimba pe sine și a provoca schimbare în societate. Nu căutăm oameni orientați către sine, oameni care sunt excepționali pe domeniile lor. Avem oameni care sunt avocați, dansatori, pictori. Ideea noastră este despre excelență și de a fi leader pe domeniul în care profesezi. Una din părțile cheie ale Aspire sunt oamenii. Oricine vine la programele noastre declară aprins că oamenii pe care i-a cunoscut sunt extraordinari, motiv pentru care numai a intra în această comunitate este foarte valoros și există un transfer de cunoștințe foarte mare de la generațiile mai mari, la generațiile mai mari, ceea ce nouă ne provoacă o bucurie foarte mare”, a declarat pentru MEDIAFAX, Luca Mateescu, co-președinte Aspire.

Aspire cuprinde trei programe: unul pentru liceeni, unul pentru studenți și unul pentru orice persoană, care are până în 30-35 de ani. Candidații au de prezentat un eseu, de răspuns la o serie de întrebări și vor susține și un interviu. În urma acestei preselecții, doar aproximativ 25% dintre cei care au aplicat, sunt acceptați la cursuri.

„Eu am fost la Aspire Academy, asta înseamnă că eram la facultate, făceam Dreptul pe vremea aceea. Și sunt un exemplu la cum te ajută Aspire să iei decizii în viață pentru că eu nu mai profesez în Drept, fac consultație de management.(…)M-a ajutat să mă cunosc foarte bine pe mine, să îmi dau seama ceea ce vreau, să iau acțiune față de ceea ce vreau, ceea ce este foarte important și reușim să insuflăm asta în oameni și ideea de a înțelege că ceea ce vreau este valoros. (…)Te ajută, o dată, pe interior și pe exterior, partea de networking este foarte valoroasă”, a adăugat Luca Mateescu.

În urmă cu doi ani și David a terminat cursurile programului Aspire, după ce cinci ani a studiat în diferite țări europene, iar când s-a întors în România, a vrut să facă ceva care să se apropie cât mai mult de stilul occidental de predare.

„În general, programul Aspire m-a ajutat pe partea de învățare pe termen lung. Chiar dacă am fost acum doi ani în program, vin an de an pentru a mă reconecta cu oamenii din comunitate, acesta este scopul meu. Așa că, conexiunile acestea, să sperăm că le vom păstra cât mai mult. (…)Era unul dintre programele din România, care știu că face o treabă bună și eu am stat cinci ani în afara țării și când m-am întors am zis că vreau să fac parte din programele care fac ceva și acesta este unul dintre ele și a venit, oarecum, natural pentru mine să vin și să mă implic. Este o atmosferă foarte internațională pentru că sunt și participanți și profesori străini și cred că acesta este unul dintre factorii diferențiatori pentru programul Aspire, această comunitate internațională”, a explicat pentru MEDIAFAX, David Timiș, fost cursant al programului Aspire. 

Programul Aspire Academy se află anul acesta la cea de-a șaptea ediție, iar cursurile au debutat vineri, 14 iulie, și se vor încheia sâmbătă, 22 iulie. Acestea se desfășoară la ANA Hotels în Poiana Brașov.

După terminarea programului, participanții vor face parte din rețeaua de job-uri, oportunități și internship-uri din cadrul organizației Aspire. Multe companii de top din România și din străinătate decid să recruteze direct prin intermediul organizației. Comunitatea reunește astăzi peste 500 de elevi, studenți și profesioniști care împărtășesc constant resurse și oportunități cu toți membrii Aspire.

Programul Aspire răspunde nevoii tinerilor români de îndrumare profesională la standarde superioare. Programele le oferă tuturor participanților acces la informații esențiale pentru succes în carieră într-un mod profesionist, alături de lideri ai mediului de afaceri și profesori internaționali de renume.

Aspire este singurul ONG din România care se ocupă de cursuri pe business și leadership coduse de profesori de la Harvard, Stanford și Georgetown. În prezent, absolvenții Aspire studiază și muncesc în peste 37 de țări.

Autor

Citește și