Promenada din Mamaia, modernizată cu 10 mil. euro; Mazăre: Plajele vor fi iluminate ca în Brazilia

Promenada din Mamaia, modernizată cu 10 mil. euro; Mazăre: Plajele vor fi iluminate ca în Brazilia
Publicat: 07/11/2013, 18:56
Actualizat: 07/11/2013, 21:50

Lucrările de reabilitare a promenadei din Mamaia au început, urmând să fie reamenajate, între altele, piațetele de la Perla și Cazino, astfel încât carele alegorice să aibă mai mult loc pentru defilare, iar plajele vor fi iluminate ca în Brazilia, investiția fiind de 10 milioane euro, spune Mazăre.

„Este vorba de un proiect de 10 milioane de euro, bani europeni, și care este adresat stațiunii Mamaia și Satului de Vacanță. De fapt, o să refacem coloana vertebrală a stațiunii Mamaia, cea pe care am încercat să o modernizăm acum zece ani când am venit eu primar cu niște bani foarte puțini. De data asta însă, o să o facem la standarde foarte ridicate, vom amenaja toată promenada din stațiunea Mamaia, începând cu zona de intrare din sud până în capăt, în zona de intrare din nord și în Satul de Vacanță, plus piațetele. Ea va fi amenajată pentru plimbare pedestră, va fi în anumite locuri accesibilă și auto cu parcările aferente, însă ce este foarte important va oferi, totodată, un spațiu de desfășurare a carnavalului, va fi luminată la fel ca «sambadromul» din Brazilia și va oferi posibilitatea carelor alegorice să se miște și să se plimbe cu maximă vizibilitate și fără să distrugă zona de promenadă”, a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută în Mamaia, Radu Mazăre.

El a explicat că era nevoie de iluminat special pentru o mai bună vizibilitate a carelor alegorice în timpul defilării prin stațiune.

„Carnavalul începe exact la amurg și până când ajung carele alegorice în Piațeta de la Cazino nu mai este lumină naturală, iar iluminatul stradal pe care îl avem nu era la înălțimea carelor. De data asta corpurile de iluminat sunt peste carele alegorice și vor ilumina în așa fel încât se va vedea în integralitate spectacolul pe tot traseul și în Piațetă”, a menționat Radu Mazăre.

Mazăre a mai spus că Primăria Constanța va avea propriul car alegoric, care va defila de trei ori în timpul sezonului estival, iar comparativ cu anii trecuți vor exista și invitați speciali.

„Pentru cele trei defilări, de la început, de la mijloc și de la sfârșitul carnavalului, Primăria va avea carul ei propriu, iar cluburile vor avea care mult peste ce au avut anul trecut. (…) Vom avea și invitați de seamă care vor defila, și pe al Primăriei, dar și pe celelalte. Adică vor fi oameni celebri din diverse domenii, din sport, din cultură, din muzică. Poate și politică dacă au curaj”, a mai spus primarul.

El precizat că toți invitații, inclusiv politicieni, trebuie să fie costumați corespunzător că „doar nu o să vină în costume negre ca la Parlament cum le-a cerut Zgonea”.

Mazăre a mai spus că, de anul viitor, jumătate din plaja stațiunii va fi luminată așa cum se întâmplă în Brazilia.

„La vară vom avea și plajele iluminate ca în Brazilia. Vezi dacă noi călătorim și vedem lucruri bune atunci le luăm și le aducem aici. Asta am văzut acum zece ani, la Rio, Santos, Fortaleza, Bahia, ei au plajele iluminate. E o chestiune pe care am discutat-o încă de la începutul sezonului cu directorul de la Apele Române, sigur că nu putea să facă achiziția și lucrările în timpului sezonului, însă anul viitor vom avea trei sectoare mari de plajă iluminate. Dacă se va dovedi că este benefic și le place turiștilor atunci o să o facem pe toată, dar vom avea în total cam jumătate din plajă iluminată. Adică, niște stâlpi foarte mari care vor arunca lumină înspre plajă și înspre mare, e spectaculos și frumos de văzut”, a menționat Mazăre.

Primarul Radu Mazăre a precizat că, până în vara anului viitor, 60-70 la sută din lucrările de reabilitare a promenadei din Mamaia vor fi gata, urmând ca acestea să fie finalizate în 2015.

„Aproximativ 60-70 la sută va fi finalizat până la 1 iunie anul viitor, iar restul se va face până la finalizare în toamna – iarna 2014-2015 în așa fel încât peste doi ani va fi gata toată promenada integral. Vom avea și bandă de biciclete pe toată stațiunea Mamaia dintr-un capăt în celălalt. (…) Vor fi gata Piațele de la Perla și Cazino. Carele alegorice vor începe din Piațeta Perla, prin centru și ajung la Cazino. La Cazino este amenajată și o scenă cu locuri de schimbare în spate, o scenă la nivel foarte înalt”, a mai afirmat Radu Mazăre.

Promenada turistică din Mamaia este cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Mamaia și stațiunea Mamaia – zona cuprinsă în Piațeta Perla și complex hotelier Bicaz. În proiectului va fi reabilitată aleea principală din Satul de Vacanță, vor fi reabilitatea și reamenajate piațetele Perla și Cazino, promenada de la Hotelul Malibu la Cazino Mamaia și promenada de la Club Castel la complexul hotelier Bicaz.

Mobilierul urban de acum va fi relocat în Satul de Vacanța și în lungul bulevardului Mamaia, locul fiindu-i luat de mobilier urban modern.

Zidul de demarcare a plajei va fi reabilitat prin placare și mobilare cu băncuțe pe suprafața sa, urmând să fie plantați aproximativ 820 de copaci.

Totodată, numărul locurilor de parcare va crește pe promenada din Mamaia, de la 550 la 1.090.

Constructorul care se ocupă de reabilitatea promenadei este SC ABL Val SRL, iar proiectant este SC House Consult SRL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
S-a aflat ce a făcut Elena Udrea.Traian Băsescu i-a dat ordin: Ne-a păcălit pe toţi
La limita paranormalului, cu Serghei Mizil. Un câine i-a salvat viața
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Mesajul organizatorilor Neversea dupa scandalul de la Saga Festival 2024: "Vrem să simțim toți asta"....
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Prima misiune NASA cu astronauți într-un habitat marțian simulat a ajuns la final
×