Potrivit ziarului Ria Novosti, apropiat al Kremlinului, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu se află la Kiev ci este, cel mai probabil la Braşov. Fake news-ul publicației de propagandă citează un canal de pe Telegram care încearcă să demonstreze că înregistrările cu Zelenski din buncăr ar fi nişte montaje editate şi trucate, realizate din alte locaţii.
„Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a părăsit Kievul, iar apelul pe care l-a înregistrat poate să fi fost editat. Locația probabilă a lui Zelensky este orașul românesc Brașov: utilizatorii site-ului Flightradar au atras atenția asupra unei aeronave neidentificate care a decolat de la granița dintre Ucraina și România, însoțită de elicoptere ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Este posibil, scrie canalul, ca avioanele să-l transporte pe Zelensky și echipa sa”, potrivit canalului de Telegram citat de presa rusă apropiată Kremlinului.
Zelenski, însă, nu a părăsit Kievul de la începutul conflictului și se filmează pe străzile orașului pentru a le arăta oamenilor că este acolo, contrar spuselor propagandei rusești care a tot propagat știri false conform cărora președintele Ucrainei nu s-ar mai afla în țară, într-un efort de a demoraliza populația atacată. Marți, Zelenski s-a adresat virtual Parlamentului Marii Britanii.
Acesta a fost aplaudat la scenă deschisă pentru discursul său virtual din Camera Comunelor. „Asigurați-vă că cerul nostru ucrainean este sigur”, a cerut Zelenski.
„Fie Rusia va respecta legile internaționale și nu va mai declanșa războaie, fie va rămâne falită”, a mai spus acesta.