Prima pagină » Știri » Proprietarii unui cavou au făcut o descoperire macabră când au mers la cimitir. Au sunat imediat la poliție

Proprietarii unui cavou au făcut o descoperire macabră când au mers la cimitir. Au sunat imediat la poliție

Proprietarii unui cavou au făcut o descoperire macabră când au mers la cimitir. Au sunat imediat la poliție
Doi gropari de la cimitirul din orașul constănțean Ovidiu sunt cercetați pentru profanare de morminte, după ce au deschis un cavou și au furat bijuteriile găsite în cripta în care era înmormântată o femeie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii din Ovidiu au fost alertați, la începutul acestei săptămâni, după ce aparținătorii unui cavou din Cimitirul Ortodox Vechi din localitate au descoperit că acesta fusese profanat.

În urma verificărilor s-a stabilit că infracțiunea a avut loc în perioada 25 decembrie 2014 – 20 aprilie 2015, din cavoul în care era înmormântată o femeie fiind furate verigheta, cerceii și un lanț, toate din aur.

În urma cercetărilor, anchetatorii au reușit în scurt timp să-i identifice pe suspecți, doi bărbați, de 35 de ani și 43 de ani, care lucrau ca gropari la cimitirul respectiv, cei doi fiind acuzai de profanare de morminte și furt calificat.

Dintre bijuteriile furate, oamenii legii au reușit să recupereze doar verigheta, pe care au găsit-o la o casă de amanet din Ovidiu, și care a fost predată soțului defunctei.

Cei doi gropari au fost prezentați în fața unei instanțe de judecată, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Citește și