Proprietarul mașinii conduse de Răzvan Ciobanu, audiat: I-a dat mașina pentru că știa că designerul nu bea alcool

Publicat: 02 05. 2019, 10:39

Surse judiciare au declarat, joi, că proprietarul mașinii conduse de Răzvan Ciobanu a fost audiat. Acesta le-a spus anchetatorilor că designerul a condus mașina pe autostradă, din București până în Mamaia, unde au ajuns în noaptea de Înviere, respectiv sâmbătă spre duminică.

Acesta a motivat că i-a dat cheile lui Răzvan Ciobanu să îi conducă mașina pentru că știa că designerul nu consumă alcool.

Cei doi au mers la festivalul de muzică electronică Sunwaves, unde au stat câteva ore, după miezul nopții, apoi creatorul de modă a plecat cu mașina.

Proprietarul mașinii spune că el a plecat să se culce și nu știe ce s-a întâmplat cu Răzvan Ciobanu, el precizând anchetatorilor, potrivit surselor citate, că știa că designerul nu avea cazare rezervată în Mamaia.

Când s-a trezit, proprietarul mașinii l-a sunat pe Răzvan Ciobanu să se întâlnească la masă și să îi restituie cheile.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că Răzvan Ciobanu i-a răspuns la telefon, duminică, și i-a confirmat că se vor întâlni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat și creatorul de modă nu a mai fost de găsit, proprietarul mașinii aflând ce s-a întâmplat, luni dimineața, după accident.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineața, într-un accident produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, în județul Constanța. În mașină a fost găsit buletinul proprietarului autoturismului, un bărbat din Călărași.

Înmormântarea va avea loc joi.