Prima pagină » Știri » Propunere: Admiterea la liceu, exclusiv printr-un concurs național

Propunere: Admiterea la liceu, exclusiv printr-un concurs național

Propunere: Admiterea la liceu, exclusiv printr-un concurs național

Deputatul PNL de Bihor Ioan Cupșa a anunțat, vineri, că a propus modificarea Legii Educației Naționale, în sensul introducerii unui concurs național de admitere la liceu, urmând ca repartizarea în școli să se facă exclusiv în funcție de rezultatele acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul PNL Ioan Cupșa a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, la Oradea, că proiectul său referitor la admiterea în învățământul liceal și în cel profesional, înregistrat la Camera Deputaților, este sprijinit până în prezent de 30 de deputați.

„În procesul de educație, un moment deosebit de important este cel de selecție la licee și școli profesionale. Selecția este imperfectă, însă măcar să o facem să fie obiectivă”, a declarat Ioan Cupșa.

În prezent, media de admitere la liceu este calculată între media celor patru ani de gimnaziu și cea de la examenul de evaluare națională, Ioan Cupșa făcând referire și la influențele, chiar și financiare, pe care părinții le-ar avea asupra profesorilor, pentru ca elevii să primească note mari de-a lungul celor patru ani de gimnaziu și astfel să obțină medii mai mari.

„Media claselor V-VIII este una subiectivă, cu caracter particular, de care nu ar trebui să se mai țină cont. Caracterul particular al acestei medii ține de doi factori. În primul rând, există diferențe foarte mari între cerințele de la școlile generale din mediul rural și cel urban și între școli generale și colegii naționale. Un alt factor este cel uman, adică profesorii și felul în care rezistă aceștia în fața presiunii sociale, mai ales cea a părinților, care sunt într-o goană nebună după note mari. De asemenea, există o presiune din partea directorilor și chiar inspectorilor pentru ca școala respectivă să dea bine în societate”, a afirmat deputatul PNL.

În locul procedurii actuale, deputatul propune ca selecția să fie făcută printr-un concurs național de admitere, care să fie organizat de Ministerul Educației Naționale, și nu de fiecare școală, care să înlocuiască atât media celor patru ani de gimnaziu, cât și examentul de evaluare națională.

„Concursul ar fi organizat pe structura actualei evaluări naționale, cu subiecte unice și cu barem unic de corectare. Probele ar fi limba și literatura română, scris, limba maternă scris, acolo unde este cazul și matematică. În plus, în cazul liceelor vocaționale, să existe și unele probe de aptitudini, la fel și la școlile profesionale. Acestea din urmă ar putea și ele cere organizarea unor probe speciale pentru selectarea elevilor”, a explicat Cupșa.

În funcție de rezultatul obținut la concursul național de admitere, elevul ar urma să fie repartizat la unul dintre liceele pentru care și-a exprimat opțiunile.

„De peste un an am discutat cu profesori, cu inspectori, și niciunul nu s-a opus unei astfel de schimbări. În felul acesta, selecția la licee nu ar mai fi falsificată și fiecare copil, la modul ideal, și-ar găsi locul”, a spus deputatul liberal, subliniind că la ora actuală notele mari în clasele V-VIII sunt un scop în sine atât pentru părinți, cât și pentru profesori.

„Proiectul acesta de lege este dovada că lucrurile pot fi schimbate în România cu demersuri punctuale și fără a supune întregul sistem la o reformă”, a spus Cupșa.

Parlamentarul a precizat că, dacă acesta ar trece de votul Parlamentului, ar putea fi pus în practică începând cu generația care termină gimnaziul în 2015.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile