Prima pagină » Știri » Propunere de modificare a legii educației, după cazul învățătoarei cu concedii săptămânale din Sibiu

Propunere de modificare a legii educației, după cazul învățătoarei cu concedii săptămânale din Sibiu

Propunere de modificare a legii educației, după cazul învățătoarei cu concedii săptămânale din Sibiu
Inspectorii școlari din Sibiu cer modificarea legii educației pentru a putea angaja și plăti un dascăl suplinitor în cazul în care cel angajat lipsește,cum este situația de la școala unde învățătoarea își ia concediu medical săptămânal, iar copiii stau din toamna anului trecut cu femeia de serviciu.

Alexandru Dumbravă, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu a declarat, miercuri, în ședința Colegiului Prefectural, că a depus o propunere la Ministerul Educației, prin parlamentarii de Sibiu, ca atunci când un cadru medical se află în concediu medical, să se permită plata unui alt angajat încă din prima zi a perioadei libere. De asemenea, Dumbravă a mai spus că intenționează să formeze un grup de profesori pensionari, la care să se poată apela atunci când un cadru didactic este în concediu.

„În mod normal, atunci când un dascăl intră în concediu medical, în primele cinci zile este înlocuit, colegial, de alți profesori. Dacă ar fi un profesor de istorie, matematică sau altceva, lucrurile ar fi mai ok, pentru că acel cadru didactic are o oră la o clasă, o oră la alta. Se găsește mai ușor o persoană înlocuitoare. Atunci când se întâmplă la un învățător, lucrurile sunt mai grave, pentru că acel învățător are ore toată ziua cu copiii și nu se găsește un învățător care să stea toată ziua să îl înlocuiască. Cazul doamnei este un caz mai special, care a început acum vreo șase ani. Anul acesta, lucrurile au cam degenerat (…) În situații de acest gen, lucrurile trebuie să se schimbe de la nivel legislativ pentru că nu poți să suplinești la nesfârșit. Hai să zicem că dacă omul are o singură boală, din a șasea zi intră în continuitatea concediului și putem angaja pe cineva să vină să țină ora. Dar aici sunt diagnostice diferite”, a spus Dumbravă.

Șeful IȘJ Sibiu a adăugat că a vorbit cu parlamentarii sibieni și a depus o propunere de schimbare a legislației.

„Să nu fie acest interval de cinci zile în care să nu putem să angajăm pe cineva când e în concediu medical! E o propunere care, deja, este cunoscută la nivel central, a fost agreată și se caută soluții financiare. De asemenea, e important ca legislația să permită ca atunci când un dascăl este în concediu, încă din prima zi de concediu, plata altui om. Completarea acestei situații ar fi constituirea unui grup de rezerviști, recrutați eventual dintre pensionari, cadre didactice recent pensionate”, a mai spus Dumbravă.

Verificări în cazul învățătoarei care nu a mai venit la clasă din toamna anului trecut se fac și de către polițiști.

„Au fost câțiva părinți la sediul nostru și ne-au povestit această situație. Am demarat verificări pentru a stabili veridicitatea adeverințelor medicale. Dacă vor fi indicii în acest sens, vom deschide un dosar penal”, a declarat, la Prefectură, Tiberiu Ivancea, șeful Poliției Sibiu.

Gheorghe Bîrză, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu a declarat, marți, pentru Mediafax, că părinții elevilor din clasa întâi al Școlii „Radu Selejan” au mers și au depus reclamații pentru că învățătoarea nu vine la cursuri. Aceasta a acumulat peste 70 de zile de concediu medical, pentru diagnostice diferite, astfel că în locul ei, legal, nu poate fi nimeni angajat. Pentru a nu lăsa copiii singuri, s-a apelat la elevi practicanți de la Liceul Pedagogic din oraș, la cadre didactice pensionare, dar și la femeia de serviciu. Părinții spun că învățătoarea a venit la școală în luna septembrie câteva zile, apoi a mai venit o dată, în prima săptămână din semestrul al doilea, iar de atunci este în concediu medicale, anunțat prin e-mail, în fiecare zi de luni.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an