Propunere: Reducerea pedepselor pentru deţinuţii care se vaccinează anti-COVID

Publicat: 21 08. 2021, 12:18

Deținuții care se află într-o închisoare din Franța și vor să se vaccineze împotriva COVID-19 ar putea beneficia de o reducere a pedepsei. Propunerea vine din partea vicepreședintelui tribunalului din localitatea Sarreguemines, potrivit LCI.

Documentul de pe 10 august a fost semnat de vicepreşedintele responsabil de aplicarea pedepselor. „Prin măsura excepţională se doreşte încurajarea vaccinării cu scopul de a se atinge imunitatea colectivă”, a declarat el.

Ar fi vorba despre o reducere a pedepsei cu două luni, relatează sursa citată. Totuși, de această reducere nu poate beneficia toată lumea. Deținuții care au fost condamnați pentru violenţă conjugală, violenţă asupra minorilor, crimă şi delicte de natură sexuală vor fi excluși.

Propunerea ar putea fi aplicată începând din septembrie

Propunerea va fi dezbătută de reprezentanţii Parchetului şi de judecători şi, dacă va fi acceptată, ar putea fi aplicată începând din septembrie.

Întrebat despre această propunere, ministrul de justiţie din Franţa a spus că este vorba despre „o iniţiativă personală şi locală”.