Prima pagină » Știri » Propunerea de prelungire a stării de alertă va fi discutată luni. Anunțul făcut de premierul Ludovic Orban

Propunerea de prelungire a stării de alertă va fi discutată luni. Anunțul făcut de premierul Ludovic Orban

Propunerea de prelungire a stării de alertă va fi discutată luni. Anunțul făcut de premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a discutat joi, în cadrul ședinței de Guvern, despre prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, dat fiind faptul că luna aceasta vor avea loc alegeri locale.

În cadrul ședinței de joi, premierul a fost informat că, deși proiectul privind prelungirea stării de alertă a fost depus la Secretariatul General al Guvernului, însă, cel puțin pentru moment, Consiliul Legislativ nu a emis avizul pentru acest proiect.

Astfel, prelungirea stării de alertă, ca urmare a pandemiei de COVID-19, va fi amânată.

Cel mai probabil, subiectul va fi readus pe masa Guvernului în cadrul ședinței de luni.

„Domnule secretar de stat, trebuie să obținem cât mai repede avizul Consiliului Legislativ. Va trebui ca luni să facem o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, dar și o ședință de Guvern ca să putem să adoptăm prelungirea stării de alertă. Trebuie să primim cât mai repede avizul ca să putem prelungi starea de alertă. Sunt prevederile legate de ziua votului, care trebuie introduse în mod obligatoriu și mai sunt câteva măsuri de relaxare în anumite domenii”, a spus premierul.

Starea de alertă expiră în data de 16 septembrie

Starea de alertă expiră pe 16 septembrie, însă Executivul dorește ca aceasta să fie prelungită înaintea acestei date.

Motivul pentru care Guvernul dorește o prelungire mai rapidă a stării de alertă este acela de a evita un vid legislativ similar cu cel cu care s-au confruntat autoritățile luna trecută.

La acea vreme, din cauza vidului legislativ s-au înregistrat mai multe abateri de la normele de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, motiv pentru care numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 a crescut rapid, după cum informează Capital.

Alegerile locale vor avea loc în România în data de 27 septembrie 2020. Cetățenii cu drept de vot vor putea să aleagă primarii de localități, precum și membrii consiliilor locale și județene.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și