Prostituată româncă, condamnată la doi ani de închisoare pentru fraudarea unui client îndrăgostit

Publicat: 26 04. 2014, 14:32
Actualizat: 06 11. 2019, 02:41

Românca condamnată, care este doctor în fizică nucleară, susține că a fost în trecut logodnica unui prinț iordanian.

Reclamantul, un om de afaceri în vârstă de 57 de ani, a explicat în fașa tribunalului din Salzburg (vest), unde trăia prostituata româncă, că prima dată s-a folosit de serviciile ei în 2011. El a declarat că a „angajat-o” pentru a petrece o săptămână de vacanță în Caraibe, potrivit agenției de presă APA.

Sensibilizat, după ce a văzut certificate false care arătau că prostituata are cancer la sân și datorii după funeraliile ficei sale, reclamantul i-a oferit o sumă mare de bani.

Acuzata nu a negat faptele prezentate în tribunal, dar l-a acuzat pe fostul său client de comportament violent.

„El dorea, împotriva voinței mele, să ne căsătorim și să plecăm în Canada”, a declarat ea, adăugând că, la rândul ei, va depune o plângere împotriva fostului client „pentrui tentativă de omor și agresiune sexuală”.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro