Protest 10 august | „Suntem sătui de minciuni. Moldova se ridică”, mesajul cu care ieșenii au plecat spre protestul din București – VIDEO
Pe traseu, alte zeci de mașini se vor alătura acestui marș.
Organizatorii au anunțat și că vor să încerce blocarea traficului pentru 10 sau 15 minunte, undeva pe drumul spre Capitală.
„Moldova cere echitate”, „A8, obiectiv strategic” și „Vrem fapte” au fost mesajele afișate sâmbătă dimineață în Piața Unirii din Iași de către cei care au plecat spre București pentru a participa la mitingul din Piața Victoriei.
„Am decis să plecăm în grup organizat la București la invitația Diasporei, am decis să mergem cu mesajul
Oamenii spun că merg la protest pentru că „România încă nu s-a resetat”.
„Ne-am propus să reluăm drumul făcut pe 10 august 2018. A trecut deja un an de la marele miting de la București și se pare că România nu s-a resetat, guvernanții nu au înțeles absolut nimic, că cetățenii au drepturi, că ar trebui să fie principalii beneficiari ai acestui stat. Mergem la București și credem că ne vom aduna destul de mulți pentru a crea o stare prin care să înțeleagă că nu se mai poate așa și trebuie să schimbăm ceva în țara noastră”, a declarat Ionel Apostol, reprezentant al Asociației „Împreună pentru A8″.
Celor care militează pentru construcția autostrăzii A8 ce ar urma să lege Moldova de Ardeal li s-au alăturat și cei de la grupul civic Reset.
„10 august este o zi cu însemnătate pentru noi, mai ales că se împlinește un an de la 10 august 2018, când protestatari pașnici au fost pur și simplu goniți în mod violent de jandarmi în Piața Victoriei din București. Noi astăzi ne-am aliat acestei acțiuni pentru că este un moment în care spunem din nou stop tuturor evenimentelor care s-au întâmplat în ultimul an. În primul rând, ceea ce face alianța de guvernare, faptul că am descoperit în ultima perioadă cât de pline de oamenii incompetenți sunt unele instituții ale statului care ar trebui să protejeze cetățeanul. Vrem să arătăm astăzi că plecăm foarte multe mașini din Moldova, vrem să arătăm că suntem indignați că încă o dată Autostrada A8 a fost blocată de guvern”, a spus Daniela Mitrofan, reprezentant al grupului civic.
Și-au pus drapelul României la oglinzi, au afișat mesaje împotriva partidelor aflate la guvernare și au plecat spre Capitală, amintindu-și ce s-a întâmplat în urmă cu un an.
„Ne-am pregătit și fizic și psihic. Suntem sub influența a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când am fost gazați și bătuți. Toți de aici am pățit acest lucru. Vrem să le arătăm că nu ne este frică de ceea ce ar urma să se întâmple. Probabil că ar urma să fie o nouă repriză, dar nu ne este frică. O să continuăm lupta împotriva grupării mafiote PSD-ALDE-UDMR. Fiecare luptă de-a noastră nu este în zadar. Fiecare om care duce o luptă împotriva lor, diaspora, jurnaliști, în stradă, pe Facebook, în acțiunile civice, contribuie la erodarea lor”, a adăugat o femeie.
Pe traseu, suștin organizatorii, li se vor alătura alte zeci de mașini la Castelul de Apă, la Roman, în Bacău și la Tișița. Organizatorii au anunțat și că pe drum spre București vor încerca să blocheze traficul pentru o scurtă perioadă de timp.
Un nou protest urmează să aibă loc sâmbătă, 10 august 2019, în Piața Victoriei, organizatorul manifestației anunțând că așteaptă aproape un sfert de milion de oameni să participe. Jandarmii au făcut apel la protestatari să manifesteze pașnic. Traficul din zona Guvernului va fi restricționat.
Grupul Diaspora Pentru România a transmis că are 75 de revendicări la protestul de sâmbătă, din Piața Victoriei. Printre acestea, se numără:
– finalizarea anchetelor și judecarea violențelor din 10 august 2018, timpul revoluției și mineriadelor;
– implementarea numărului maxim de 300 de parlamentari și a proporționalității acestora;
– mplementarea punctului 8 de la Timișoara într-o formă legală și actualizată;
– reinstituirea libertății de exprimare prin modificarea legii adunărilor publice ce permite în acest moment abuzul autorităților;
– centrele Comunitare Românești din diaspora;
– modul de desfășurare a alegerilor, repatrierea, traficul transfrontalier în scopul exploatării sexuale și discriminarea copiilor români din Austria;
– demararea anchetei privind actele false și infracțiunile membrilor Consiliului Românilor de Pretutindeni.