Protest al silvicultorilor față de agresiunile din ultima perioadă. Iohannis și Dăncilă, invitați
Potrivit unui comunicat transmis de Federația Sindicatelor Silva, protestul față de intensificarea cazurilor de agresiune asupra personalului silvic va avea loc marți, între orele 10-14, în fața sediului Camerei Deputaților, zona Parc Izvor.
În cadrul protestului, se va aduce un omagiu celor șase silvicultori care în ultimii ani au murit apărând pădurea și se vor solicita modificări ale legislației din domeniul silvic.
Sindicaliștii afirmă că în anul 2018 au avut loc 30 de agresiuni asupra personalului silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva. În anul 2017 au avut loc 40 de astfel de agresiuni.
„În ultimii ani, au fost omorâți de hoții de lemn șase pădurari (Pop Liviu Pavel – Direcția Silvică Maramureș, Gorcioaia Răducu – Direcția Silvică Iași, Oul Ieronim – Direcția Silvică Bistrița, Boboc Dănel – Direcția Silvică Gorj, Chiriță Victor – Direcția Silvică Dolj, Dogaru Gheorghe – ICAS Brașov), iar peste 650 de silvicultori au fost agresați, bătuți, amenințați cu moartea, atacați cu topoare, cuțite și chiar împușcați de infractorii surprinși în timp de tăiau și sustrăgeau material lemnos sau de braconieri”, spun sindicaliștii în comunicatul citat.
Reprezentanții Federației Sindicatelor Silva spun că deși la ultimul protest, care a avut loc în luna septembrie, au primit asigurări că Statutul personalului silvic va fi dezbătut și adoptat în regim de urgență de Camera Deputaților, în ședința de plen din data de 14 octombrie 2019, proiectul de Statut a fost retrimis la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
Astfel, la protestul din 29 octombrie, ei vor susține urgentarea modificării și completării Statutului personalului silvic, respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, sindicaliștii afirmând că prin legiferarea PL-x nr. 9/2019 Statul Român va pierde o suprafață de peste 650.000 ha de păduri, cu care urmează să fie împroprietărite formele asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești și unitățile de cult, iar ca efect social vor dispărea peste 3.000 locuri de muncă.
De asemenea, se solicită respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, deoarece, spun sindicaliștii, prin legiferarea acestei inițiative, proprietatea publică a Statului Român se va diminua cu o suprafață de peste 1.200.000 ha păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă.
Alte solicitări sunt de a fi respins proiectul de lege L409/2019 recent adoptat de Senat și transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, prin care se urmărește interzicerea exportului de buștean, lemn rotund, cherestea și lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2020 și de elaborare a legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării administratorului fondului forestier proprietate publică – Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, garantul gestionării durabile a pădurilor statului și de elaborare a legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării ocoalelor silvice de regim, care administrează fondul forestier proprietate publică și privată.
La protestul care va avea loc marți au fost invitați să participe alături de silvicultori din întreaga țară, președintele Klaus Werner Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, Alexandru Stănescu, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, precum și Ion Popescu, președintele Confederației Sindicale Naționale Meridian și reprezentanți ai unor organizații sindicale și profesionale reprezentative pentru sectorul silvic din România.