Prima pagină » Știri » PROTEST. Ambulanțierii, nemulțumiți că nu primesc stimulent de risc, deși sunt în prima linie

PROTEST. Ambulanțierii, nemulțumiți că nu primesc stimulent de risc, deși sunt în prima linie

PROTEST. Ambulanțierii, nemulțumiți că nu primesc stimulent de risc, deși sunt în prima linie

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” anunţă organizarea unui protest, miercuri, timp de două ore, pentru că deşi angajaţii care lucrează la acest serviciu de intervenţie s-au aflat în linia întâi în lupta contra COVID-19, legislaţia nu prevede ca ei să primească stimulent de risc.

„Având în vedere nemulţumirea angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, respectiv a membrilor de sindicat reprezentaţi de Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de Stat (Preşedinţie, Parlamentul României, Guvernul României şi ministere), indiferenţa prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului şi organizarea serviciilor de ambulanţă, cât şi indiferenţa văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele inaintate oficial de o federaţie reprezentativă la nivel de servicii de ambulanţă, federaţie recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă şi fără răspuns asumat, conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale ”Ambulanţa” din România a luat decizia de a anunţa începerea declanşării de acţiuni sindicale în urma nemulţumirilor angajaţilor pe care îi reprezintă şi a acordului dat de membrii Consiliului Naţional al FNSAR”, subliniază reprezentanţii federaţiei.

Unde va avea loc protestul

Protestul se va desfăşura în Bucureşti şi în toate serviciile de ambulanţă, miercuri, între orele 10.00 – 12.00.

În Bucureşti, protestul se va desfăşura prin pichetarea intrării în Parlamentul României – Camera Deputaţilor – intrarea Parcul Izvor, acţiune la care vor participa toţi preşedinţii (liderii) organizaţiilor sindicale membre în FNSAR şi membrii Biroului Executiv FNSAR, îmbrăcaţi în echipamentul de lucru cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere.

Nemulţumirile ambulanţierilor

„1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Naţional Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, şi NU au fost asumate şi introduse în lege, deşi era ultima speranţă a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaţilor pentru personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă care a desfăşurat activitatea în teren în perioada stării de urgenţă şi nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbiţat de actualul Guvern şi Preşedintele României.

2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate salarizarea asistenţilor medicali, şi nu numai, când sporul pentru condiţii deosebit de periculoase a fost diminuat şi egalizat cu sporul personalului din unităţile spitaliceşti, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă şi protecţie socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă iniţiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate şi familie din Senatul României.

Proiectul de lege blocat din anul 2016

3. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, din motive necunoscute, deşi am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect preşedintelui şi individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.

4. Propunerile de completare şi modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare şi consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanţă, sunt în aşteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, din motive necunoscute.

5. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferenţă faţă de personalul din aceste unităţi care desfăşoară activitatea în condiţii de teren şi în regim de urgenţă contra cronometru pentru a salva vieţi”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum