Protest anti-Guvern la Cluj. Șoferii merg cu 5 km/h, blocând traficul

Publicat: 10 02. 2017, 14:08

This browser does not support the video element.

Participanții la protest s-au adunat, vineri la amiază, într-o parcare din centrul municipiului Cluj-Napoca, după care au pornit cu mașinile pe Calea Dorobanților – Piața Mărăști – Bdul 21 Decembrie 1989 – Str. Memorandumului – Primărie – str. Napoca – Bdul Eroilor, circulând cu viteză de cinci – zece kilometri pe oră, perturbând astfel, traficul rutier, transmite corespondentul Mediafax.

Șoferii care au participat la acțiune au lipit pe mașini afișe cu mesaje precum „#Rezist”, „Nu corupției”, „Jos penalii! Un vot legitim nu înseamnă că ți-a cumpărat mă-ta popor” sau „În democrație, hoții stau în pușcărie”.

„Acțiunea de azi este prima de nesupunere civică din Cluj-Napoca față de măsurile Guvernului Grindeanu, am adus protestele din stradă, care au loc în fiecare seară, la un alt nivel, de a lovi în corupți puțin mai direct. Vrem să menținem vie flacăra protestelor, să impulsionăm protestarii prin sufocarea traficului din oraș, circulând cu viteză de 5 – 10 km/ oră. În acest fel vrem să tragem un semnal de alarmă”, a spus Dragoș, unul dintre protestatari.

Un alt participat la acțiune a declarat că Guvernul Grindeanu trebuie constrâns prin orice mijloc civic să demisioneze și că, la Cluj-Napoca, manifestările de protest vor continua.

Pe traseu, o mașină a Poliției Rutiere Cluj i-a atenționat pe șoferi că blocarea unui drum public reprezintă infracțiune.