Prima pagină » Știri » „Protest cu telecomandă” față de desființarea TVR Cultural, joi, în fața Ateneului Român

„Protest cu telecomandă” față de desființarea TVR Cultural, joi, în fața Ateneului Român

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate - ARCEN organizează joi, de la ora 19.00, în fața Ateneului Român din București "Protest cu telecomandă. Un protest împotriva desființării TVR Cultural", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN organizează joi, de la ora 19.00, în fața Ateneului Român din București „Protest cu telecomandă. Un protest împotriva desființării TVR Cultural”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

„Inițiativa ARCEN vine în urma unui val de simpatie față de postul TVR Cultural, care s-a manifestat pe rețelele de socializare și care atrage din ce în ce mai mulți susținători din țară și din străinătate”, se spune în comunicatul asociației.

ARCEN precizează că prin „Protestul cu telecomandă” se atrage atenția asupra „crizei instituțiilor publice de cultură din România, asupra crizei valorilor care devine profundă în societatea românească, dar și asupra faptului că zona culturală românească este supusă presiunilor puterii politice, care încearcă limitarea spațiului cultural”.

Totodată, prin protestul din fața Ateneului Român se va semnala „situația mass-media românească, care este invadată de divertisment politic, kitsch, ignoranță, non-valoare și agresivitate, TVR Cultural fiind singurul post de televiziune cu caracter exclusiv cultural din România, locul apolitic de întâlnire a intelectualilor, a operatorilor culturali și a oamenilor cu idei constructive”.

Protestul față de desființarea TVR Cultural se va desfășura de la ora 19.00 până la ora 19.30, în fața Ateneului Român, iar simbolul protestatarului, susținător al TVR Cultural, va fi o telecomandă.

Inițiativa organizării unui protest în fața Ateneului este anunțată la o zi după ce ARCEN a protestat, prin intermediul unui comunicat de presă, față de desființarea TVR Cultural, precizând că aceasta nu este o soluție pentru redresarea economică a Televiziunii Române, ci o eroare cu consecințe grave asupra mediului cultural românesc.

Pe de altă parte, o petiție împotriva desființării TVR Cultural, postată vineri pe site-ul petitieonline.ro, a strâns până în prezent peste 5.400 de semnături.

TVR Info și TVR Cultural își vor înceta emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 și TVR 3, conform Programului de redresare economică a Televiziunii Române, adoptat vineri de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv).

TVR are în momentul de față o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, președintele-director general al Televiziunii Române, într-un interviu acordat MEDIAFAX. El a mai spus că va fi vorba mai degrabă de o contracție „temporară” a TVR Info în TVR 1 și a TVR Cultural în TVR 2 (care va fi redenumit TVR 2 Cultural) și în TVR 3, până la plata datoriilor SRTv.

Citește și