Protest inedit în Gorj: Un șofer a plantat un copac într-o groapă. Primarul: Cine l-a pus, să-l ude
Un localnic din orașul Târgu-Cărbunești, județul Gorj, a plantat o salcie într-o groapă uriașă de pe strada Minerilor.
„Un șofer supărat că a intrat cu mașina în groapă și a lovit-o rău, abia a reușit să o scoată de acolo, a plantat copacul. Am înțeles că cei de la Aparagio au lucrat acolo și au lăsat așa. Până la urmă, omul și-a făcut dreptate singur. Acum se uită lumea acolo ca la muzeu. Poate văd și autoritățile, cu această ocazie”, a spus un localnic nemulțumit.
Primarul orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, susține că va lua măsuri pentru a-l depista pe cel care a plantat salcia. Potrivit edilului, în acest moment, prioritare sunt drumurile din două sate care aparțin de oraș.
„Sunt foarte buni că au plantat un copac. Să-l ude, să-l țină acolo, dacă e un copac plantat acolo. Dacă l-au plantat să-l ude. Groapa este făcută ca să fie acoperită, numai că asfaltul nu se toarnă cu roaba. Asfaltul se toarnă cu cilindrul. Eu acum torn aici kilometri de asfalt la Crețești și la Curteana și nu am cilindru să pun acolo, ca să acopăr groapa. Groapa va fi acoperită. Dacă au plantat un copac, să fie sănătoși. Dacă atât îi duce mintea pe cei care au plantat. A fost o defecțiune la Aparegio. Au lucrat, au reparat defecțiunea și acum trebuie astupată groapa respectivă. În momentul în care vom turna asfalt o să facem și acolo. Dacă au plantat, cei care au plantat înseamnă că sunt oameni de bine și să le dea Dumnezeu sănătate. Este strada Minerilor. Este semnalizată cu bandă de o parte și de alta. O să ne uităm și noi pe camerele de luat vederi și o să vedem cine a făcut chestia asta”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dănuț Birău, primarul orașului Târgu-Cărbunești.