Protest inedit. O replică din carton a primarului din Galați a fost amplasată la intrarea pe un pod stricat: Genială idee
Cel care a confecționat macheta este președintele organizației gălățene a PMP, Cătălin Cristache. El spune că ideea a avut mare succes, macheta fiind claxonată de numeroși șoferi, unii dintre ei chiar coborând din mașini pentru a face fotografii.
Macheta cu primarul a stat pe marginea drumului câteva ore, până când a fost ridicată de câțiva muncitori trimiși de primar, susține liderul local al PMP. Cătălin Cristache anunță că a pregătit numeroase machete pe care le va monta în tot orașul.
„Avem mai multe machete, foarte multe machete, pentru că sunt foarte multe probleme în oraș. Le vom scoate treptat, îi lăsăm pe cei de la Primărie să le adune și să le ducă în depozit. L-am dus pe Pucheanu de mânuță să-și vadă propria incompetență. De mai bine de un an, pe podul de 10 metri care face legătura pentru mașinile grele, de peste 3 tone, între Galați și combinat, se circulă pe un singur sens, pentru că Primăria Galați nu a găsit resursele necesare pentru a-l consolida. Deși consilierele PMP i-au atras atenția repetat că e o problemă majoră acolo, iar drumul aparține de Municipiul Galați, Pucheanu a declarat în mai multe rânduri că nu-l interesează. Mai mult, a refuzat să se și deplaseze pentru a vedea situația din teren, pe motiv că e prea ocupat”, a explicat, pentru Mediafax, președintele PMP Galați, Cătălin Cristache.
Fotografiile au ajuns și pe Facebook și numeroși cetățeni au postat comentarii. „Genială idee. Acum sigur va vedea”, a spus o gălățeancă, în timp ce un bărbat a cerut să se ia măsuri: „Să ia exemple din alte țări/ orașe unde se poate, toți au probleme, dar le rezolvă. La noi în Galați nu se poate, nu avem fonduri, nu avem cu ce”.
Primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, nu a putut fi contactat pentru a comenta inițiativa liderului PMP.