Protest la ArcelorMittal Galați. Peste 200 de salariați s-au adunat în fața sediului companiei

Protest la ArcelorMittal Galați. Peste 200 de salariați s-au adunat în fața sediului companiei
Peste 200 de salariați ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați au protestat, joi dimineață, în fața sediului administrativ al societății, în contextul în care în cursul acestei zile ar putea avea loc ultima ședință de negocieri privind contractul colectiv de muncă al unității pe anul 2013.
Publicat: 31/01/2013, 12:43
Actualizat: 03/07/2013, 17:09

Peste 200 de salariați ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați au protestat, joi dimineață, în fața sediului administrativ al societății, în contextul în care în cursul acestei zile ar putea avea loc ultima ședință de negocieri privind contractul colectiv de muncă al unității pe anul 2013.

Până la ora actuală, administrația companiei și sindicaliștii nu au ajuns la un punct de vedere comun în ceea ce privește salarizarea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acțiunea de protest a avut loc la ieșirea lucrătorilor din schimb, potrivit unor surse din cadrul unității siderurgice unii salariați manifestându-se violent și aruncând cu pietre înspre clădirea unde își desfășoară activitatea conducerea combinatului.

Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galați, Dorian Dumitrescu, a confirmat că a existat un protest al salariaților unității, spunând că mai mulți angajați s-au strâns, joi dimineață, în fața clădirii administrative și au cerut explicații referitoare la negocierile privind Contractul Colectiv de Muncă, dar că producția nu a avut de suferit. Dumitrescu a mai declarat că, în prezent, se poartă discuții între protestatari și reprezentanți ai companiei.

„Managementul înțelege dificultăție angajaților în privința creșterii costurilor vieții și ia măsuri în vederea continuării operațiunilor, păstrarea slujbelor și creșterea veniturilor salariaților. Oferta finală (n.r. – lansată la negocierea contractului colectiv de muncă) – de până la 3 bonusuri cu 4% creștere de venit garantată – reprezintă un efort financiar important pentru combinat, care tocmai a încheiat al patrulea an consecutiv cu pierderi financiare din cauza condițiilor dure din piață și a creșterii costurilor energiei”, a declarat Dumitrescu.

Acesta consideră că discuțiile trebuie purtate doar într-un cadru legal și că presiunile sau violența nu pot ajuta în niciun fel în această situație dificilă.

„Dimpotrivă, credem că în acest moment turbulențele sociale pot afecta sustenabilitatea operațiunilor, slujbele și viitorul combinatului”, a mai spus Dorian Dumitrescu.

Negocierile CCM la ArcelorMittal Galați au început anul trecut, însă nu s-au încheiat până în acest moment. Liderii sindicali au cerut indexarea salariilor cu 5 până la 7 la sută și menținerea salariului minim din unitate, care acum este de 750 de lei, cu 50 de lei peste salariul minim pe economie, care în prezent este de 700 de lei, dar care va crește la 750 de lei în februarie și, respectiv, la 800 de lei în iulie.

Patronatul a arătat în cadrul negocierilor că dorește alinierea la noile prevederi legale, astfel salariul minim urmând a se mări la 800 de lei în iulie.

Administrația a respins însă cererile sindicatelor de majorare a salariilor, propunând în cadrul discuțiilor la un moment dat chiar o revizuire negativă a acestora, însă a oferit acordarea a trei bonusuri astfel: 2 la sută din salariul anual în ianuarie, necondiționat, 2 la sută în iulie, tot necondiționat, și 1,5 la sută în decembrie, dar condiționat de trecerea combinatului pe profit, oferta aceasta fiind respinsă de către reprezentanții salariaților.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună