Prima pagină » Știri » Protest spontan în fața Spitalului Medical Bârlad. Peste 60 de medici și asistente au blocat intrarea unității

Protest spontan în fața Spitalului Medical Bârlad. Peste 60 de medici și asistente au blocat intrarea unității

Protest spontan în fața Spitalului Medical Bârlad. Peste 60 de medici și asistente au blocat intrarea unității
Peste 60 de cadre medicale de la Spitalul de Urgență Bârlad au manifestat, vineri după-amiază, în fața unității medicale, în semn de solidaritate cu managerul Ștefan Constantinciu care, în cursul dimineții, și-a dat demisia din funcție, pe motiv că nu ar fi primit sprijin de la autoritățile locale.

Intrarea principală în Spitalul de Urgență Bârlad a fost ocupată, timp de aproximativ o oră, de peste 60 de medici și asistente medicale din mai multe secții ale unității, precum cele de Interne, Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie și Oncolgologie, transmite corespondentul Mediafax.

Acțiunea cadrelor medicale a fost una de solidaritate cu managerul spitalului, Ștefan Constantinciu, care, în cursul dimineții, și-a anunțat demisia din funcție în cadrul raportului săptămânal de gardă.

„Managerul instituției a anunțat că este ultimul raport de gardă la care mai participă întrucât și-a dat demisia. Din ce a lăsat să se înțeleagă, a renunțat la funcție pe motiv că nu are sprijin de la comunitatea locală în desfășurarea activității”, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax responsabilul mass-media al Spitalului de Urgență Bârlad, Adrian Ghiorghiu.

Potrivit acestuia, protestul medicilor și asistentelor medicale nu a afectat desfășurarea activității în unitatea medicală.

Demisia managerului Ștefan Constantinciu a fost confirmată de conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

„Am fost informată de directorul medical al Spitalului de Urgență Bârlad despre demisia managerului. Practic, începând cu 16 octombrie, își încetează activitatea”, a precizat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Managerul Spitalului de Urgență Bârlad nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere în ceea ce privește decizia de a renunța la funcție.

Citește și