Protest: un bărbat s-a urcat pe un panou publicitar în zona Piața Unirii a Capitalei. VIDEO
This browser does not support the video element.
Poliția Rutieră a deplasat în zonă un echipaj pentru a dirija traficul.
„Nu sunt blocaje în trafic. Există un echipaj al Poliției Rutiere care dirijează traficul. Protestul nu afectează circulația rutieră”, a declarat Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere din cadrul Poliției Capitalei.
La fața locului au ajuns, de asemenea, două echipaje de ambulanță, dar și o autoscară.
„Este vorba despre o persoană în vârstă cu o portavoce. La fața locului au fost detașate două echipaje, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță București – Ilfov și o ambulanță aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov. Evenimentul a fost sesizat în jurul prânzului”, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISUBIF.
Reprezentanții Poliției Capitalei sunt pregătiți pentru a pune la dispoziție un negociator în cazul în care protestatarul solicită dialog. Bărbatul se află în evidențele Poliției Capitalei, iar, conform unor surse judiciare, a mai protestat din pricina faptului că ar avea de încasat o sumă de bani.