Protestatarii de la Universitate au blocat circulația pe bulevardul Regina Elisabeta
Aproximativ 1.000 de persoane care protestează vineri seară, în Piața Universității din Capitală, față de proiectul minier de la Roșia Montană au ocupat bulevardul Regina Elisabeta, blocând circulația pe ambele sensuri.Potestatarii au ocolit cordoanele de jandarmi pe strada Biserica Enei și pe bulevardul Nicolae Bălcescu, iar în jurul orei 23.30 au ajuns pe bulevardul Regina Elisabeta, la fel ca în serile anterioare.
Ei scandează „Uniți, salvăm Roșia Montană!”, „Nu corporația face legislația” și „Rezistență fără violență”. Apelul pentru un protest pașnic a fost făcut, la portavoce, și de către unul dintre participanți, care i-a îndemnat pe ceilalți să se delimiteze de persoane care ar putea recurge la violență.
Protestatarii, în număr de câteva zeci inițial, s-au adunat în zona fântânii de la Universitate, unde au fost înconjurați de cordoane de jandarmi.
Ei și-au înnoit pancartele cu mesaje printre care „Cianura omoară mai mulți copii decât câinii” și „Dacă vreți să săpați, veniți la metroul din Drumul Taberei”.
Alte mesaje, ca „Un lac de cianuri și metale grele cu suprafața cât Sibiul, sprijinit de un baraj de 185 m!” și „I-ai ales pentru a-ți apăra interesele. Nu te lăsa manipulat. Cianura nu e de interes național!”, au fost scrise pe bannere agățate de un copac din zonă.
Un tânăr la portavoce a reamintit revendicările protestatarilor, respectiv retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România și introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul Unesco.
Tot el a anunțat că sâmbătă, de la ora 16.00, protestul va începe cu un marș al bicicliștilor, pe traseul Piața Alba Iulia-Universitate, urmând să continue la fântână, ca și duminică, de la 17.30.
Protestele de la București, alături de manifestări similare desfășurate duminică în alte orașe din țară, au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.
La protestele de până acum, manifestanții au blocat temporar, în mai multe seri, bulevardul Regina Elisabeta.
Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârșitul acestui an, iar participația statului ar crește cu încă 5,69%, la 25% din acțiuni, dar condiționat de emiterea la timp a tuturor autorizațiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources și Roșia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roșia Montană Gold Corporation deține la Roșia Montană (județul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint.
Investiția Roșia Montană, blocată de mai mulți ani din cauza disputelor privind protecția mediului, a fost inclusă în Planul național de investiții și locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern și prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deține în prezent 80,69% din proiectul Roșia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.