Protestatarii din Pungești spun că au renunțat la greva foamei din cauza abuzurilor jandarmilor
Cele 13 persoane din Pungești, aflate în greva foamei din 24 decembrie 2013 în semn de protest față de activitatea desfășurată în zonă de compania Chevron, au renunțat, sâmbătă, la această formă extremă motivând „abuzurile jandarmilor”, care i-ar fi alungat și din noua „tabără de rezistență”.
Unsprezece zile a durat greva foamei declanșată în ajunul Crăciunului de o parte dintre protestatarii de la Siliștea-Pungești, în semn de nemulțumire față de activitățile desfășurate în zonă de compania Chevron și a măsurilor de restricție a circulației impuse de către poliție în zonă, considerată una de „siguranță publică”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele 13 persoane care s-au aflat în greva foamei spun că au renunțat la această formă de protest din cauza „abuzurilor jandarmilor”, care „i-au alungat” și din noua „tabără de rezistență” ridicată pe islazul comunal din Siliștea.
„Jandarmii au intrat abuziv în tabără, deși aceasta se afla pe domeniul public, și au început să ne legitimeze, punându-se chiar și în dispozitiv. Practic, ne-au alungat de acolo și, în aceste condiții, am decis să renunțăm la greva foamei pentru că acasă le-ar fi fost greu oamenilor să mențină această formă de protest. Aici, în tabăra de rezistență, ne monitorizam unul pe celălalt și, în caz de nevoie, am fi apelat la Ambulanță”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Pâslaru, unul dintre protestatarii de la Pungești.
Evacuarea noii tabere de la Siliștea s-a făcut în baza unei plângeri făcute la Poliție de către reprezentanții Asociației Crescătorilor de Animale din zonă, care, inițial, le dăduseră acordul verbal protestatarilor pentru a-și ridica tabăra.
Un număr de 19 persoane – cinci activiști de mediu și 14 localnici din comuna Pungești – au intrat, pe 24 decembrie 2013, în greva foamei, pe termen nelimitat, șase dintre ei renunțând la câteva zile la această formă de protest.
Ei spuneau la declanșarea grevei că vor protesta astfel până când compania Chevron va opri activitățile de explorare a gazelor de șist în zonă, dar și până când va fi ridicată interdicția de circulație pe drumul județean Vaslui-Gârceni, în localitățile Siliștea și Pungești.
„Am decis să intrăm în greva foamei în semn de nemulțumire față de activitățile desfășurate în zonă de Chevron. Suntem hotărâți să nu renunțăm până când compania petrolieră nu va renunța la activitatea de explorare din zonă. De asemenea, protestăm și față de măsura luată de Poliție, de restricționare a traficului pe drumul județean Vaslui-Gârceni, în localitățile Siliștea și Pungești”, afirma Alexandru Lupe, unul dintre cei cinci activiști de mediu care au intrat în greva foamei.
Aproape 400 de persoane au protestat, pe 7 decembrie anul trecut, pe drumul județean Vaslui-Gârceni, față de intenția Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.
În urma acestor incidente, Poliția Vaslui a constituit o „zonă specială de siguranță” în localitățile Siliștea și Pungești, unde Chevron deține un perimetru de 20.000 de metri pătrați în vederea explorării gazelor de șist. Astfel, traficul pe drumul județean Vaslui-Gârceni, în localitățile Siliștea și Pungești, a fost restricționat.
În 12 decembrie, cererea de ridicare a interdicției de circulație în Siliștea și Pungești formulată de un reprezentant al protestatarilor a fost respinsă de către magistrații Judecătoriei Vaslui, care au considerat-o neîntemeiată. Ulterior, protestatarii au atacat cu apel la Tribunalul Vaslui hotărârea Judecătoriei Vaslui, cazul urmând să fie judecat de un complet format din trei judecători.
În 17 decembrie, Parchetul Judecătoriei Vaslui anunța că s-a început urmărirea penală față de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestațiile din zona Pungești, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron și i-au agresat pe jandarmi.
Incidente între jandarmi și localnicii din Pungești au avut loc și în 2 decembrie, când Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de șist la Siliștea-Pungești. Mai mulți protestatari au acuzat atunci că au fost agresați de jandarmi și că ar fi fost loviți inclusiv cu bastoanele de către forțele de ordine.
În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorități pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.