Prima pagină » Știri » Proteste față de defrișările din România. Klaus Iohannis: „Cred că protestul de astăzi este perfect legitim”

Proteste față de defrișările din România. Klaus Iohannis: „Cred că protestul de astăzi este perfect legitim”

Galerie Foto 13
Sâmbătă au avut loc proteste în 26 de orașe din țară, dar și în diaspora, față de tăierile abuzive de păduri. Aproape trei mii de manifestanți s-au strâns în Piața Charles de Gaulle, din București, și au plecat în marș către Palatul Victoria, Cotroceni, până în fața Ministerului Mediului

Manifestația  a început la ora 16.00, în piața Charles de Gaulle, la intrarea în Parcul Herăstrău. De aici, protestatarii au pornit în marș către Guvern, Palatul Cotroceni, până în fața Ministerului Mediului, din fața Parlamentului. Manifestanții au cerut protejarea pădurilor și încetarea defrișărilor, acuzând companiile străine din industria lemnului că profită de pe urma pădurilor pe care autoritățile nu le protejează. Ei au solicitat un Cod Silvic care să protejeze în mod real pădurea, nu precum cel care a fost adoptat de Parlament. Manifestanții au cerut totodată ca pragul de 30% impus companiilor din industria lemnului la achiziția și procesarea de cherestea din fondul forestier al României să rămână așa cum l-a cerut Parlamentul în lege, lucru contestat de președintele Klaus Iohannis, care a refuzat să promulge legea.

UPDATE 20:58 Protestul s-a încheiat. Ultimii 200-300 de manifestanți au părăsit Piața Constituției. 

UPDATE 20:16 Protestatarii sunt acum în Piața Constituției.

UPDATE 20:05 Bucureștenii care cer oprirea defrișărilor ilegale au ajuns la Parlament. 

UPDATE 19:48 Splaiul Independenței e blocat intre Eroilor si Unirii. Protestatarii s-au oprit în fața Institutului Cantacuzino și cer susținere. 

UPDATE 19:19 Manifestanții se îndreaptă în aceste momente spre Parlament.

UPDATE 19:05 Protestatarii strigă „Mafia defrișează, Iohannis protejează!” și „Un copac de mai tăiați, o s-ajungeți spânzurați!”

UPDATE 19:00  Manifestanții au ajuns la Cotroceni.

UPDATE 18:27 Proteste au loc și la Cluj. Participanții la marșul de protest față de defrișarea pădurilor organizat la Cluj-Napoca, al căror număr depășește o mie, au blocat complet traficul rutier pe Bulevardul 21 Decembrie și în Piața Mărăști, ei scandând „Ieșiți din casă, dacă vă pasă” sau „Parlamentarul frate cu tâlharul”

UPDATE 18:17 Numărul manifestanților a crescut, ajungând acum la aproape trei mii, din estimările făcute la fața locului.

UPDATE 17:57 Coloana de manifestanți a ajuns la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis și-a arătat deja susținerea față de protestatari, promițând că va pune problema defrișărilor ilegale pe ordinea de zi a CSAT. 

UPDATE 17:45 Protestatarii au ajuns la Guvern. Se strigă: „Jos Guvernul!”

UPDATE 17:41 Președintele Klaus Iohannis și-a arătat  pe pagina de Facebook susținerea față de manifestanți. „Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT. Sunt convins că vom reuși nu doar să stopăm fenomenul, dar și că instituțiile statului îi vor identifica și trage la răspundere pe cei vinovați”.

UPDATE 17:41 Imagini filmate în timpul protestului în urmă cu puțin timp.

UPDATE 17:12 Manifestanții pleacă în marș către Guvern, pe bulevardul Aviatorilor. Numărul celor care protestează a ajuns la aproape două mii. 

UPDATE 16:52 „Colonia română, raiul corporațiilor prăduitoare”, se poate citi pe una dintre pancarte. 

UPDATE 16:40 Numărul manifestanților a ajuns la aproximativ 400. Iar unii au un mesaj clar: „Nu tăiați copacul, că vă rupem capul!”

UPDATE 16:30 Claudiu Crăciun, liderul mișcării Uniți Salvăm, spune că nu există o problemă cu companiile străine, că toți cei care vin să construiască aici sunt bineveniți. Însă atrage atenția asupra defrișărilor ilegale. 

UPDATE 16:30 Câteva mesaje de la protest.

UPDATE 16:20 Claudiu Crăciun le vorbește manifestanților, printre care se află și Aurelian Pavelescu. 

UPDATE 16:15 Aproximativ 200 de manifestanți s-au strâns în Piața Charles de Gaulle. Aceștia poartă pancarte pe care scrie „Așteptăm la DNA fabrica de cherestea”, „Toate partidele ne taie pădurile”, „Codru-i frate cu poporul, nu cu drujba și toporul!”

Sursa: Uniți Salvăm.

În țară, proteste similare sunt anunțate la Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bârlad, Brașov, Cluj, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Iași, Mangalia, Miercurea Ciuc, Oradea, Pitești, Ploiești, Rădăuți, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighișoara, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Vaslui.

S-au anunțat evenimente similare și în diaspora, la Berlin, Chișinău, Copenhaga, Dublin, Londra, Luxemburg, Madrid, Milano, Montreal, Munchen, Paris, Priștina, Stockholm, Toronto, Viena.

Organizatorii susțin că acesta este „primul protest major împotriva despăduririlor abuzive, care au lăsat România în numai câțiva ani cu mai puțin de jumătate din suprafața împădurită pe care o avea în 1989. Situația este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafața totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice avem numai complicități cu beneficiarii despăduririlor abuzive, indiferent de guvernanții care s-au succedat la putere în ultimii 25 de ani. Astfel, în anticamera despăduririlor abuzive – retrocedările ilegale de păduri – îi avem acum pe îndosariații Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu (socrul lui Victor Ponta!), Dan Șova, „Prințul” Paul, Tudor Chiuariu, Valeriu Stoica etc., dar o complicitate cu cei însetați de lemnul românesc ne indică și gestul recent al președintelui Klaus Iohannis de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie”.

O parte din organizatori (nu și „Uniți Salvăm”) subliniază că protestele sunt apolitice. Cu toate acestea, principala scânteie a constituit-o decizia președintelui Klaus Iohannis de a respinge de la promulgare Codul Silvic modificat de Parlament. Astfel, susțin organizatorii protestului, Iohannis ar fi folosit printre altele un argument care se regăsește într-o scrisoare de lobby a companiei austriece din industria lemnului Schweighofer Holzindustrie. Este vorba despre nemulțumirea companiei, cât și a președintelui Iohannis, față de un prag de 30% pentru achiziționarea sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier național.

Această prevedere, a arătat Iohannis în decizia sa de a întoarce Codul Silvic în Parlament, pentru reexaminare, „este de natură să aducă atingere principiilor libertății economice și contractuale, ca fundamente esențiale ale economiei de piață”.

Deși organizatorii protestelor recunosc că legea Codului Silvic adoptată de Parlament conține mai multe prevederi care pot da naștere la abuzuri, ei consideră mai grav faptul că plafonul de 30% pentru lemn tăiat din pădurile din România a fost respins de Klaus Iohannis, lucru care ar coincide cu interesele companiei austriece.

Holzindustrie Schweighofer este prezentă în România din 2003 și deține două fabrici de procesare a lemnului la Sebeș și la Rădăuți. Compania este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața lemnului din România și a devenit ținta organizațiilor civile care se opun tăierilor pădurilor, fiind acuzată că primește la fabrici lemn tăiat ilegal din parcuri naționale. Compania susține însă că tăierea copacilor se face cu respectarea legii și a respins acuzațiile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit