Prima pagină » Știri » Proteste în București și la Cluj, după ce senatorii AU RESPINS cererea DNA de arestare a lui Dan Șova

Proteste în București și la Cluj, după ce senatorii AU RESPINS cererea DNA de arestare a lui Dan Șova

O acțiune de protest a avut loc miercuri în Piața Universității, după ce parlamentarii au respins cererea de încuviințare a arestării în cazul senatorului Dan Șova, fost ministru al Marilor Proiecte.

Senatorii nu au încuviințat astăzi arestarea preventivă a colegului lor Dan Șova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni și Rovinari.

Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Șova, au fost înregistrate 79 de opțiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate. Comisia juridică a avizat, miercurea trecută, cu șase voturi „pentru” și cinci „împotrivă”, solicitarea privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

La scurt timp de la votul dat în Parlament, pe Facebook a fost creat un eveniment „AZI – București – împotriva IMUNITĂȚII parlamentare – acțiune de protest”.

„Milităm pentru menținerea imunității doar pentru declarații politice.Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Dan Șova a rămas cu imunitate! Parlamentarii continuă să își bată joc de popor și de justiție, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieșit în noiembrie! Timpul este scurt, Invitați prieteni la eveniment!”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Protestul programat să aibă loc în Piața Universității a început la ora 18:00, iar două ore mai târziu a luat sfârșit după ce manifestanții, circa 200, au scandat împotriva premierului Ponta, a lui Dan Șova, dar și a parlamentarilor care au făcut scut în jurul fostului ministru al Marilor Proiecte.

Ora 20:13 Protestul inițiat pe Facebook a luat sfârșit după două ore.

Ora 19:19 În Piața Universității sunt 250 de persoane. Printre ei și susținători ai Monicăi Macovei.

Ora 19:00 Protestatarii scandează: „Ieșim în oraș,/Pleacă Victoraș” și „Jos Ponta,/ Jos”.

Ora 18:50 După scandări împotriva parlamentarilor, protestatarii au mesaje și pentru șeful Executivului: „Ponta nu uita,/ O să mergi la DNA”.

Foto: Andreea Ofiteru

Ora 18:12 În zona fântânii de la Arhitectură s-au strâns primii protestatari. Circa o sută de persoane scandează „Parlament penal, / Marș la tribunal” și „DNA/ Să vină să vă ia”.

Foto: Andreea Ofiteru

La fața locului sunt și jandarmi, dispersați.

Foto: Andreea Ofiteru

Un alt protest va avea loc vineri, începând cu ora 18:00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum