Proteste masive în Capitală și în alte 29 de județe față de transferul contribuțiilor
„Având în vedere lipsa de reacție a Guvernului României în ceea ce privește solicitarea BNS de renunțare la măsura de transfer a contribuțiilor sociale integral în sarcina salariaților, azi, 23.10.2017, membrii de sindicat BNS pichetează sediile prefecturilor din 29 de județe și sediul Guvernului în București”, se arată într-un comunicat de presă al Blocului Național Sindical (BNS), postat pe site-ul organizației.
Proteste au loc în județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și în Capitală.
Cele două teme de interes pentru sindicaliști sunt transferul contribuțiilor sociale integral în sarcina salariatului, de la 1 ianuarie 2018, dar și modificarea Legii 62/2011 privind dialogul social.
În București, acțiunea se desfășoară în Piața Victoriei, iar reprezentanții BNS vor înregistra la Registratura Guvernului lista de revendicări.
Sindicaliștii avertizează că, în funcție de reacția Executivului, vor continua acțiunile de protest, respectiv organizarea a cel puțin 10 manifestații de stradă la nivel local, în intervalul 30.10 – 10.11.2017, precum și a unui miting de amploare în București.