Protestele din Justiție continuă | Magistrații judecă doar urgențele, iar grefierii au protestat în fața Palatului de Justiție
Magistrații de la Curtea de Apel și de la Tribunalul Iași judecă de luni dimineața doar cauzele urgente. Această formă de protest a fost adoptată în Adunările generale ale judecătorilor de săptămâna trecută și încă de atunci magistrații poartă banderole albe la mâini.
„Protestăm în raport de proiectul de act normativ prin care se solicită abrogarea dispozițiilor vizând pensia de serviciu în familia ocupațională Justiție și în mod principal în ceea ce privește pensia de serviciu pentru magistrați. Apreciem că este o măsură care contravine tuturor reglementărilor europene și internaționale, conform cărora această pensie de serviciu, alături de salariu și de inamovibilitate, constituie o compensație corectă în raport de limitările pe care le avem, incompatibilități, pentru riscul profesiei și pentru importanța activității pe care o avem, din perspectiva responsabilității funcției pe care o avem”, a declarat, luni, presei Diana Micu Cheptene, președintele Curții de Apel Iași.
La Curtea de Apel Iași sunt 44 de judecători.
O reacție față de actul normativ ce prevede eliminarea pensiilor de serviciu a venit și din partea grefierilor de la Curtea de Apel și de la Tribunalul Iași. Aproximativ 50 de persoane au ieșit în fața Palatului de Justiție din oraș, luni, la prânz, pentru a-și arăta nemulțumirea față de acest proiect legislativ.
„Suntem în continurea protestelor începute înainte de sărbători. Protestul vizează aceeași nemulțumire și anume intenția de a fi luat un drept al nostru, pensia de serviciu. Mâine (marți-n.r.) este votul în plenul Camerei Deputaților și noi am demarat aceste forme de protest, ieșirea în fața instanțelor este una dintre ele, purtăm banderole și nu participăm decât la judecarea cauzelor urgente. Cauzele se amână având în vedere atât protestul magistraților, cât și protestul grefierilor”, a declarat Lăcrămioara Cipiniuc, grefier la Curtea de Apel Iași.
Protestele grefierilor vor continua până la soluționarea revendicărilor, pentru că, susțin aceștia, nemulțumirile lor nu sunt legate doar de eliminarea pensiei de serviciu, ci și de salarizare.
Și la Timișoara, toți grefierii Curții de Apel, alături de cei ai Tribunalului, dar și de cei de la Judecătoria Timisoara au protestat luni, între orele 10.00 și 12.00, potrivit reprezentanților Curții de Apel Timișoara.
Foto: caracter ilustrativ